1 Și era un om bolnav, același bărbat cu Lazăr, din Betania, din satul Mariei și al Martei, sora ei. 2 Iar Maria, al cărei frate Lazăr era bolnav, a fost cea care l-a uns pe Domnul cu mir și i-a șters picioarele cu părul ei. 3 Atunci surorile au trimis la el să-i spună: „Doamne, iată, cel pe care-l iubești, este bolnav”.
4 Când a auzit Isus, a zis: „Boala aceasta nu duce la moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, pentru ca prin ea Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit.” 5 Și Iisus iubea pe Marta și pe sora ei și pe Lazăr. 6 Când a auzit că este bolnav, a rămas două zile în locul unde era. 7 După aceea, a zis ucenicilor săi: „Să mergem din nou în Iudeea”. 8 Ucenicii i-au zis: „Învățătorule, acum iudeii caută să te ucidă cu pietre și trebuie să te duci din nou acolo”. 9 Isus a răspuns: „Nu sunt oare douăsprezece ore în zi? Dacă cineva umblă ziua, nu se poticnește, pentru că vede lumina lumii acesteia, 10 dar dacă cineva umblă noaptea, se poticnește, pentru că lumina nu este în el.” 11 El a spus aceasta, iar după aceea le-a zis: „Iubitul nostru Lazăr a adormit. Dar mă duc să-l trezesc.” 12 Atunci ucenicii lui au zis: „Doamne, dacă a adormit, se va face bine”. 13 Și Isus vorbea despre moartea lui, dar ei credeau că vorbea despre adormire. 14 Atunci Isus le-a spus clar: „Lazăr a murit. 15 Și mă bucur pentru voi că nu am fost acolo, ca să credeți. Dar să mergem la el!” 16 Atunci Toma, care se numește Geamănul, a zis colegilor săi ucenici: „Să mergem și noi, ca să murim împreună cu el”.
17 Când a venit Isus, a găsit că era în mormânt de patru zile. 18 Betania era lângă Ierusalim, la vreo cincisprezece stadii depărtare. 19 Și mulți dintre iudei veniseră la Marta și la Maria să le mângâie din partea fratelui lor. 20 Când a auzit Marta că vine Isus, l-a întâlnit, dar Maria a rămas șezată în casă. 21 Atunci Marta a zis lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit!” 22 Dar acum știu și că orice vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îți va da.” 23 Isus i-a zis: „Fratele tău va învia”. 24 Marta i-a zis: „Știu că va învia în învierea din ziua de pe urmă.” 25 Isus i-a spus: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine va trăi, chiar dacă va muri. 26 Și cine trăiește și crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi asta? 27 Ea i-a zis: „Da, domnule. Am crezut că tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care vine în lume.”
28 După ce a spus acestea, s-a dus și a chemat pe ascuns pe sora ei Maria, zicând: „Stăpânul este aici și te cheamă”. 29 Dar când a auzit, s-a sculat repede și s-a dus la el. 30 Iar Iisus nu venise încă în sat, ci era acolo unde l-a întâlnit Marta. 31 Atunci iudeii care erau cu ea în casă, mângâindu-o, când au văzut-o pe Maria ridicându-se repede și ieșind, au mers după ea, zicând: „Se duce în mormânt”. 32 Atunci Maria, când a venit unde era Isus și l-a văzut, a căzut la picioarele lui și i-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit.” 33 Când a văzut-o Isus plângând și pe iudeii care veniseră cu ea plângând, s-a mișcat în duh și s-a tulburat, 34 și a zis: „Unde l-ai pus?” Ei i-au zis: „Doamne, vino să vezi”. 35 Isus a plâns. 36 Atunci iudeii au zis: „Iată cum l-a iubit!” 37 Și unii dintre ei au zis: „Oare nu ar fi putut omul acesta, care a deschis ochii orbului, să nu-l facă pe acesta să moară?”
38 Atunci Isus a fost din nou tulburat în sine și a venit la mormânt. Era o peșteră și o piatră fusese pusă pe ea. 39 Isus a spus: „Luați piatra!” Marta, sora mortului, i-a zis: „Doamne, împuțite, pentru că a murit de patru zile”. 40 Isus i-a zis: „Nu ți-am spus eu că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” 41 Atunci au luat piatra pe care zăcea mortul, iar Isus a ridicat privirea și a zis: „Tată, îți mulțumesc că m-ai auzit, 42 și știu că m-ai auzit, mă asculți mereu. Dar am spus-o de dragul acestei mulțimi care stă lângă ei, ca să creadă că Tu M-ai trimis.” 43 Și după ce a spus acestea, a strigat cu glas tare: „Lazăr, vino afară!” 44 Atunci mortul a ieșit, legat de mâini și de picioare cu bandaje, iar fața lui era înfășurată cu un șervețel. Atunci Isus le-a zis: „Dezlegați-l și lăsați-l să plece”.
45 Mulți dintre iudeii care au venit la Maria și au văzut ce făcuse Isus, au crezut în el. 46 Dar unii dintre ei s-au dus la farisei și le-au spus ce a făcut Isus. 47 Atunci preoții cei mai de seamă și fariseii au adunat un sobor și au zis: „Ce să facem? Căci acest om face multe minuni. 48 Dacă o lăsăm așa, toți vor crede în El și vor veni romanii și ne vor lua locul și neamul nostru.” 49 Atunci unul dintre ei, Caiafa, care era mare preot în acel an, le-a zis: „Voi nu știți nimic, 50 și să nu credeți că este adevărat. Este bine pentru noi ca un singur om să moară pentru popor, și să nu piară toată neamul!” 51 Și nu a spus aceasta de la sine, ci pentru că era mare preot în acel an, a proorocit că Isus va muri pentru neam, 52 și nu pentru altcineva numai pentru neamul lui, ci pentru a aduna într-unul singur copiii. lui Dumnezeu care sunt împrăștiați în străinătate.
53 Din acea zi au pus la cale să-l omoare. 54 Și Isus nu a mers pe față în mijlocul iudeilor, ci a mers de acolo în țara de lângă pustiu, într-o cetate numită Efraim, și apoi acolo, cu ucenicii Săi.
explicatia:
قبل دخول السيّد المسيح إلى أورشليم بيوم واحد، أقام من بين الأموات شخصاً اسمه لعازر. هذا الشخص كان “يسوع يحبّه”، وكان أخاً لشقيقتين مشهورتين في تاريخ الكنيسة الأولى، هما: مرتا، ومريم التي دهنت قدمَي يسوع بالطيب ومسحتهما بشعرها (يوحنّا 12: 3). لقد رأت الكنيسة في إحياء لعازر صورة عن القيامة العامّة والحياة الأبديّة التي وُعد بها المؤمنون. وينفرد الإنجيليّ يوحنّا برواية حادثة موت لعازر وإقامته وذلك في كامل الفصل الحادي عشر.
عندما مرض لعازر أرسلت أختاه مرتا ومريم مَن يبلّغ يسوع بالأمر، فعلّق قائلاً إنّ “هذا المرض لا يؤول إلى الموت، بل إلى مجد الله، ليمجَّد به ابن الله” (11: 4). ومع هذا، بقي يسوع حيث كان، يومين، قبل أن يتوجّه إلى بيت عنيا القرية التي يسكنها لعازر وشقيقتاه. وفي هذا الصدد يقول القدّيس يوحنّا الذهبيّ الفم (408+) إنّ السيّد المسيح قصد التأخّر يومين قبل أن يلبّي دعوة مرتا ومريم “لكي يلفظ لعازر أنفاسه ويُدفن ويبدأ جسمه بالانحلال والفساد”. ويسوع نفسه يقول للتلاميذ، عندما دعاهم إلى مرافقته: “إنّ صديقنا لعازر راقد، ولكنّي ذاهب لأوقظه” (الآية 11). ويقول لهم في آية أخرى: “ويسرّني، من أجلكم كي تؤمنوا، أنّي لم أكن هناك” (15). أي إنّه كان يعلم مصير لعازر بأنّه سيموت وسيقيمه لـ”مجد الله” كما ورد في الآية الرابعة.
التلاميذ يخافون تلبية نداء المسيح لمرافقته إلى بيت عنيا خشية من اليهود الذين حاولوا رجم المسيح (الآية 8). وفي هذا السياق يأتي جواب الرسول توما: “فلنمضِ نحن أيضاً لنموت معه” (الآية 16). للوهلة الأولى تبدو دعوة توما للرسل الآخرين وكأنّها تشجيع على الاستشهاد وتوق إلى تقاسم المصير ذاته مع المسيح. ولكنّ القدّيس الذهبيّ الفم يقول إنّ الرسول توما تفوّه بهذا الكلام “خوفاً من الموت، وليس حبّاً بالشهادة”، ويتابع قائلاً إنّ توما “بعد القيامة -فقط- وإيمانه بها صار لا يهاب الموت”.
يبلغ الحدث ذروته اللاهوتيّة في الحوار الذي جرى بين السيّد ومرتا. المسيح يقول لها: “سيقوم أخوك”، مرتا تجيب: “أعلم أنّه سيقوم في القيامة في اليوم الأخير”، لكنّ المسيح يعلن لها في الآية الشهيرة: “أنا القيامة والحياة. مَن آمن بي، وإن مات فسيحيا. وكلّ مَن يحيا ويؤمن بي لن يموت للأبد” (الآيات 23-26). هنا يشدّد المسيح، كما في آيات عديدة من إنجيل يوحنّا، على كون الحياة الأبديّة قد بدأت، وليست هي شيئاً مستقبليّاً ينتظره المرء. فمَن يحيا مع الله في هذه الحياة الدنيا يستمرّ حيّاً بالله ومع الله -من دون انقطاع- في حياة أبديّة. وهذا ما تشير إليه الآية الكريمة من يوحنّا: “الحقّ الحقّ أقول لكم: مَن سمع كلامي وآمن بمَن أرسلني فله الحياة الأبديّة ولا يمثل أمام القضاء بل انتقل من الموت إلى الحياة” (5: 24). وتجدر الإشارة إلى أنّ الكاتب يستعمل في هذه الآية فعل الكينونة بصيغة الحاضر، لا بصيغة المستقبل، وفي هذا دلالة إلى أنّ الحياة الأبديّة حاضرة “الآن وهنا”، أي في الزمان والمكان الحاضرين.
يصف النصّ الإنجيليّ ردّ فعل السيّد المسيح أمام حادثة موت صديقه لعازر، فيروي أنّ يسوع “جاش صدره واضطربت نفسه (…) ودمعت عيناه” (الآيات 33-35) هنا إشارة هامّة إلى طبيعة السيّد المسيح الإنسانيّة، وإلى كونه إنساناً تامّاً. وهذا الأمر ضروريّ جدّاً، وبخاصّة أنّ إنجيل يوحنّا يشدّد أكثر من غيره من الإنجيل على ألوهة السيّد. ومع أنّ لعازر قد أنتن، إذ مضت عليه أربعة أيّام في القبر، صاح به المسيح بأعلى صوته: “يا لعازر، هلمَّ فاخرج”، فخرج (43-44). واللافت أيضاً أنّ المسيح يعيد التأكيد على أنّ وفاة لعازر كان الهدف منها “مجد الله”، إذ يشدّد عزيمة أخته مرتا قائلاً لها: “ألم أقل لك إنّك إن آمنت ترين مجد الله”، أي ترين عودة أخيك إلى الحياة.
عندما رأى عظماء الكهنة والفرّيسيّون إيمان الكثير من اليهود بالمسيح من جرّاء إحيائه لعازر، قرّروا قتل المسيح لأنّه “يأتي بآيات كثيرة. فإذا تركناه وشأنه آمنوا به جميعاً، فيأتي الرومانيّون فيدمّرون حرمنا وأمّتنا”. ويأتي الحكم على لسان قيافا عظيم الكهنة: “خيرٌ لكم أن يموت رجل واحد عن الشعب ولا تهلك الأمّة بأسرها” (الآيات 45-54). لقد حكم أعضاء المحفل اليهوديّ على المسيح بالقتل، لأنّهم أدركوا أنّ تعاليمه ومعجزاته ستقضي على حرفيّة ديانتهم. بين ترابيّتهم والحقّ الذي أتى به المسيح اختاروا التراب ونبذوا الحقّ.
Tradiția bisericească spune că Lazăr a mers în insula Cipru și a propovăduit acolo pe Hristos și a devenit episcopul ei până când a adormit în Domnul și a fost îngropat acolo. În acest sens, Suleiman, episcopul Gazei, compune o poezie:
لعازر جسمٌ بالجزيرة ثاويا وقبرٌ بأرض القدس أصبح خاليا
يدلّ على أنّ المسيح أقامه من الموت، إذ وافى من الموت شافيا
فطوبى لميت أقامه الله أسقفاً على كهنوتٍ بالجزيرة واليا
وقد صدق الشاعر حين قال في القصيدة عينها منتقداً الذين استقبلوا المسيح داخلاً إلى أورشليم، لنفاقهم وعدم صدقهم وتصديقهم بأنّه المخلّص. فالذين استقبلوه منشدين التسابيح بعدم إيمان، هم أنفسهم صرخوا بعد أيام قليلة “فليُصلب، فليُصلب”. وفي هذا أنشد قائلاً:
ويسوع فوق الجحش، والشعب صارخٌ إليه بتمجيد الإله موافيا
ولم يكُ تمجيد اليهود أمانةً، ولكنْ لقولٍ قاله الشعب هازيا.
Despre buletinul meu parohial
Duminică, 28 aprilie 2002 / Numărul 17