Pictograma site-ului Rețeaua online ortodoxă

5:5- Venirea și trecerea harului

– أرى من الواجب أن أزيد في توضيح هذه النقطة. إنّ النساك يعرفون خبث الشيطان، ويعرفون أيضاً هزيمته وضعفه. يعلمون بالخبرة حقد الشيطان، لكننهم يعرفون أيضاً معرفة جيدة إحسان [المسيح] (1) Dragostea lui pentru omenire este o dragoste de dulceață absolută. În acest război, bunăvoința și dragostea lui Hristos față de om prevalează. Domnul vine la suflet încetul cu încetul și cu cât se apropie de el, cu atât devine mai multă har și bucurie. După fiecare luptă, în suflet vine o binecuvântare divină: bucurie, liniște și seninătate, și este o binecuvântare de neînțeles pe care nicio explicație nu o poate descrie.

Sfântul Grigorie Sinaiul spunea că adevăratul principiu al rugăciunii este o căldură a inimii care arde patimile și creează în suflet bunătate și bucurie. Simțim acest lucru bine, pentru că trăim într-o stare care nu era în siguranță înainte, în care toate lucrurile din interiorul nostru sunt calme și calme. Cât despre „Rugăciunea lui Isus” „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, devine o glorificare (teologică) „Slavă Ție, Dumnezeule”. Apoi vom continua să repetăm numele lui Isus mai ales, pentru că „Isus va fi aici” (Ioan 11:28).

Menționarea numelui lui Isus cu mintea concentrată pe inimă se face cu dorință intensă și fără efort. De fiecare dată când este menționată, încălzește inima și simțim o dorință urgentă de a pierde acest ceas divin și tânjim după el foarte mult.

إنّ شيخي الدائم الذكر كان يقضي ست ساعات مردّداً“صلاة يسوع” ولكنه كان يقول إنه لم يقضِ في هذه الصلاة سوى ربع الساعة…وفيها يأتي الفرح متدفّقاً كالأمواج، وحينذاك يدق القلب دقاً. وقد تكلّم كثيراً من الآباء عن وثبة القلب هذه.

– إني أذكر أيها الشيخ أنّ البار نيقوديموس أيضاً يشرح على هذا المنوال صلاة السيدة العذراء الكلية القداسة: “تعظّم نفسي الربّ، وتبتهج روحي بالله مخلّصي”.

În acel moment, mi-am amintit de fapt de învățătura Sfântului Nicodim, în care spune: „Cel care se bucură, cel a cărui inimă sare, sare și dansează din bucuria extinsă care și-a atins scopul suprem, este într-un fel entuziasmat și că de aceea Părinții Trezirii numesc această bucurie dansul inimii, sau saltul ei, din acțiunea harului divin.” Sfântul adaugă Nicodim, spunând: „Inima ta dansează ori de câte ori harul vrea să te viziteze și ori de câte ori vrea Duhul Sfânt. înfăptuiește-și lucrarea în secret în sufletul tău, în timpul rugăciunii onorabile numită rugăciune din inimă.”

وتحدّث العديد من آباء كنيستنا عن وثبة القلب ورقصه. نذكر على سبيل المثال القديس غريغوريوس بالاماس، الذي قال“…إنّ رقص القلب أشبه بمن يثبون بحماسة المحبة للخير، ويعتبر باسيليوس الكبير وأثناسيوس العظيم أنّ هذا هو آية النعمة”.

– أجل –قال الناسك القديس ذو الخبرة الواسعة– إنّ الأمر لكذلك. فإنّ نعمة المسيح تأتي إلى قلبنا بعد جهاد بطوليّ مرير مفعم بالألم فتضفي عليه السكينة والصفاء. لكنها لا تأتي إلى كل شخص بالطريقة عينها. الأمر يتوقّف على تقدّم المرء روحياً، وعلى فعل الروح القدس، الذي يفعل كما يشاء ما هو موافق…“إنّ بدء النعمة يتجلّى في الصلاة للبعض بصورة متفارقة وتوزيع الروح يتمّ بطرقٍ كثيرة…ويّشاهَد ويُعرف حسبما يشاء هو” مثال ذلك إيليا النبي. فقد أحسّ بروح عظيم قدير يبدّد الجبال، عقبه زلزال، وحفيف نسيم لطيف“وهناك كان الربّ”.

Sfântul Grigorie Sinaiul explică acest lucru, spunând: „Vine ca un duh de frică la unii, mai ales la începători. El împrăștie munții patimilor și zdrobește inimile grele, pietroase (adică pocăința și lacrimile pe care omul le varsă din cauza vieții de păcatul pe care l-a trăit anterior în anii trecuți ai vieții sale). Cât despre cei înaintați, el vine la ei.” Ca un cutremur, înseamnă bucurie (și acesta este dansul despre care am menționat mai sus) și o flacără arzătoare care arde. inima. De asemenea, vine la cei mai avansati ca o adiere blândă „împrăștiind pace și lumină”.

Începătorii acceptă unele acte de har. Cât despre cei care vin înainte, ei vor primi plinătatea harului. Vă voi citi acest paragraf din cuvintele Sfântului Grigorie:

„... în aceeași manieră în care i s-a arătat lui Ilie Tseptitul, el apare și în noi. Atunci un duh de frică vine asupra unora, împrăștiind munții patimilor, zdrobind stâncile care sunt inimile dure, astfel încât o face pe om să continue încremenit de frică, iar trupul devine mort. De asemenea, vine la alții ca un cutremur violent, adică bucurie (pe care părinții o numeau dans) care este primită în adâncul sinelui mai presus de orice și este imaterială și esențială. Pentru că ceea ce nu este nici esență, nici entitate există și el. În cele din urmă, Dumnezeu acționează în secret atunci când apare în duh în alții, în special în cei care se înainta în rugăciune, ca o adiere blândă „împrăștiind pacea luminii.” Acesta este motivul pentru care Dumnezeu i-a spus lui Ilie pe muntele Horeb că Domnul nu este aici sau nu este aici. acolo în unele acțiuni (divine) date doar începătorilor, dar într-o adiere blândă de lumină. De asemenea, arătând acest aspect complet al rugăciunii.” Ceea ce înseamnă asta este un jihad personal și umilința pe care o dăm dovadă.

– فهل تأتي النعمة إذاً ثم تذهب من جديد؟

– أجل. إنّ النعمة تأتي وتذهب لكي تأتي من جديد، ثم تتوارى. الله يَرسل نعمته ثم يستردُّها. وفي بدء هذا الجهاد العقلي تكون المسافات التي تفصل بين استرداد النعمة وعودتها أكبر. إلاّ أنّ المسافة تقصر بعد الرياضة لفترة طويلة. والمجاهد يعرف هذا الافتقاد المتعدّد من جانب النعمة واختفاءاتها.

– لكن…لماذا يحدث هذا؟ وما الغاية من مجيئها ثم ذهابها؟

– تأتي النعمة لتعزية المجاهد وإسعاده. ثم تذهب لتتوفّر له إمكانية التمثل والطلب والتذلّل. أعني لكي يدرك المجاهد أنّ ما حدث هو عطية إلهية، وأننا بالتالي غير مستحقين تماماً لقبولها. وكثير من الرهبان يعرفون جيداً“لعبة النعمة” هذه من اختباراتهم، وقد تدوم سنوات طويلة بين مجيء وذهاب. ففي الحالة الأولى تعزّز النعمة الإلهية الراهب بمجيئها، وتفعم نفسه بتعزية إلهية، وكأنها تقول له“ها إني هنا)! وفي الحالة الثانية تذهب النعمة لكي يتمثّلها. وهذا هو العمل الأصعب. ويحتاج إلى جهد كثير وصلاة حارة لكي يتمثّل المرء النعمة التي نالها. لأنّ ثمة حالات تلقّى فيها بعض الرهبان النعمة الإلهية ولكنهم سرعان ما رفضوها. أفلم يحدث هذا الأمر عينه للرسول بطرس؟. فلقد تلقَّى على جبل ثابور نعمة غزيرة إلا أنه لم يكن حتى ذلك الحين جديراً بتمثُّلها. فانتهى به الحال على إنكار المسيح.

Această etapă de asimilare este asociată cu o cerere dureroasă. Mujahidul își dă acum seama că binecuvântarea există (prin aspectul ei) și acesta este ceea ce îl determină să o ceară din nou, plângând. Plânge ca un copil care își caută mama ascunsă.

„Unde ești, Nouri?

Unde esti, bucuria mea?

De ce m-ai lăsat cu inima în durere?

De ce te-ai ascuns de mine în timp ce sufletul meu plângea?

Când ai venit la sufletul meu, mi-ai ars păcatele.

Vino și acum la sufletul meu

Și arde-mi păcatele cu o flacără nouă,

Păcatele mele care te-au ascuns de mine

Norii ascund și soarele.

Vino la mine și încântă-mă cu prezența ta.

De ce ești încet, Doamne?

Vezi că sufletul meu este mizerabil și îndurerat

Revin la cererea ta cu lecții

Unde dispare?

Cum să nu te văd eu însumi?

Și ești prezent peste tot.

Vă întreb cu o inimă care a fost plină de toată durerea ei.

Așa a fost Fecioara Preacurată cu Iosif

Te-au căutat când erai mic. Erau mistuiti de tristete.

Vezi ce credea ea când era tristă

Când nu și-a găsit fiul iubit?... 

Sfântul Serafim de Sarov s-a supărat pe unul dintre frați și s-a întristat, așa că harul lui Dumnezeu a plecat de la el. El a deplâns privarea de ea și a considerat-o cel mai mare dezastru care i se întâmplase și abia atunci a cunoscut chinul și plângerea lui Adam pentru pierderea contactului cu Dumnezeu și ieșirea lui din Paradis. Sfântul Serafim a stat pe o stâncă o mie de zile și o mie de nopți, rugându-se pentru harul dumnezeiesc. El nu a abandonat-o decât după ce a recăpătat binecuvântarea.

Șeicul spiritual și-a continuat discursul, spunând:

– يتبينّ من هذا أنّ النعمة تنكفئ لكي تتيح للقلب أن يحب حباً أكثر، ويتعطّش تعطشاً أشد بعد خبر حلاوة النعمة وعرف ما يخلّفه غيابها من فراغ. وبعد أن تذوّق أيضاً مرارة الخطيئة يعود إلى طلب النعمة من جديد، فلا يحدث ذلك عنده شعوراً بالخيبة أو نقصاً في الإيمان ويجب أن أضيف إلى هذا أنّ النعمة الغزيرة بعد أن تكتنف العقل، وتقوده إلى الجذب، سرعان ما تفارقه(وبخاصة في البدء“لكي لا يموت” ويكون أشبه برضيع قد أسرَف في الطعام وتقيّأه. هذا ما يقوله القديس سمعان: “حينئذٍ بعد أن تكتنف(النعمة) العقل فجأة لوقت قصير تخطفه إياه إلى حال جذب، ثم تتركُه بسرعة- لكي لا يموت- بحيث لا يفهم شيئاً مما حدث بسبب السرعة القصوى ولا يتذكّر جمالاً أبصره، ولا يحتويه لئلا يأكل وهو رضيع غذاء الرجال الكاملين فيصاب فوراً بانهيار أو يتضرّر ويتقيَّأ فإنها(النعمة)من ذلك الحين ترشد وتقوّي وتعلّم آتية ومغادرة، فنحتاج إليها. لكنها لا تأتي لعوننا متى أردنا نحن- فإن هذا للكاملين – بل عندما نعجز وننهار تماماً فتشرق من بعيد وتجعلني أحسُّ بها في قلبي”.

إنّ لمجيء النعمة وذهابها ميزة خلاصية أيضاً. فهي تأتي قليلاً فتطهّر الإنسان من أحد الأهواء ثم تذهب. ولكنها تعود من جديد لتطهّره من هوى آخر. وتظل تعمل على هذا المنوال إلى أن يتمكّن المرء بمساعدة النعمة الإلهية المحيية من تطهير الجانب الانفعالي في النفس وبعد جهد كثير وتضحيات عديدة تحين اللحظة التي فيها تثبت النعمة تقريباً في القلب فيغمره صفاء مستديم. وسكينة غير منقطعة، وشعور بالحلاوة أبدي. فإنّ جبل ثابور يكون في النفس..السماء على الأرض… ملكوت يملأ القلب…الثالوث القدوس داخلنا…الإنسان حسب صورة الله ومثاله!…

M-am gândit la ce a devenit dragostea lui Dumnezeu pentru noi, acea mare iubire! Am citit recent într-o carte spirituală ceva care este de acord cu cuvintele șeicului și spune următoarele: „Dacă nu experimentați singur acțiunile, capcanele și atacurile lui Satana, nu vă veți da seama și nici măcar nu veți aprecia beneficiile Spirit mângâietor pe care ți-l dăruiește. Dacă nu cunoști spiritul care ucide, nu-l vei cunoaște pe cel care dă viață. Nu-l veți cunoaște niciodată pe Hristos, Dătătorul de viață, adevărul lui.”

Cât de mare este dragostea lui Hristos pentru noi! El cunoaște comploturile celui rău și știe să le folosească spre bine. Extrage dulceața din amărăciune și transformă ura lui Satana în dragoste pentru Dumnezeu. Astfel ne dăm seama că Satana, orice ar face, se va distruge în cele din urmă pe sine. Nu există nicio îndoială că se luptă cu oamenii. Cât despre Dumnezeu, El îl lasă liber pentru că este o persoană și, prin urmare, are libertatea pe care Dumnezeu o respectă.Totuși, Dumnezeu, cu dragostea și bunăvoința Sa față de umanitate, limitează lucrarea distructivă a lui Satana.

Într-o zi am auzit un pustnic spunând că Dumnezeu, prin iubirea Sa, transformă puțină mândrie în smerenie care atrage harul Său divin. Aceasta înseamnă că dacă un creștin devine arogant, va cădea imediat. Dacă acceptă harul divin după cădere, se pocăiește și se smerește mai mult. Astfel, el se purifică treptat de păcatul murdar, satanic al mândriei. Astfel, putem spune din nou că Satana se autodistruge și dispare.

După aceasta, șeicul s-a ridicat și a spus:

– لقد حانت ساعة صلاة المساء. فهيَّا بنا لنتلو الصلاة بالحبل المعقود( كومبو سيخني) اذهبْ إلى تلك الغرفة وصلّ مردّداً الصلاة إلى أن أدعوك لكي نستأنف الحديث. يجب ألاَّ ننسى “صلاتنا ”الصغيرة أبداً.

Am intrat în friteuza spre care a arătat el. M-a dus la un loc foarte înalt. S-a descurcat bine când s-a oprit din mers și am găsit ocazia să mă odihnesc. Chilia era o încăpere foarte îngustă ca toate celelalte chilii ale Sfântului Munte (Athos). Înăuntru era un pat mic, aspru, făcut din niște scânduri de lemn sprijinite pe două picioare de lemn. Deasupra scândurilor era o husă (pătură). Nu există nimic în ea care să ne amintească de lume. În interiorul tigaii se afla și o măsuță pe care era o lampă cu kerosen al cărei cristal se înnegrise și un scaun mic folosit de călugăr în timpul rugăciunilor continue de noapte pentru o lungă perioadă de timp. Pe perete era atârnată o icoană a lui Iisus Hristos, iar lângă ea era o icoană a Maicii Domnului, pe care monahii din Sfântul Munte o iubesc în mod deosebit. Ea este liderul, protectorul și stăpâna muntelui.

Trebuie sa mentionam ca o completare necesara a tigaii sunt niste paianjeni, mai ales in colturile camerei. Cum poate un bătrân să găsească o oră de timp pe care să o dedice curățeniei atentă?

وما كدتُ أدخل القلاية وأجيل فيها نظري بسرعة حتى سقطتُ على أرضها فأحدث سقوطي دوياً. وضممتُ كفيَّ وأسندتهما إلى أرض القلاية، ووضعتُ رأسي فوقهما. وأخذتُ أردّد “صلاة يسوع” تارة بتمتمة وطوراً بقوة. وكنت أردّد “الصلاة”كاملة، مع التشديد أحياناً على كلمة“يا ربي” وعلى اسم يسوع أحياناً أخرى، وعلى لفظ المسيح، أو على عبارة“ارحمني ” وذلك بقصد تركيز عقلي جيّداً في “الصلاة”…

لم أعرف كم مضى عليَّ من الوقت وأنا منطرح على أرض القلاية. فإنّ الزمن يتوقف في هذه الساعات… كنت أتأمل في خطيئتي، وفي حضوري بين آباء قديسين متألهين، فأبكي. وقلتُ من أعماق قلبي قولاً للقديس يوحنا الذهبي الفم، الذي أساء فهمه البعض ظانين أنه أراد به أن لا يسكن الرهبان الأديرة: “طوبى لكواكب المسكونة، لأنّ غرفتهم نقية خالية من كل ضجة، ونفسهم مُصفّاة من كل هوى، ومتحرّرة من كل مرض. وهي رقيقة، خفيفة، وأنقى بكثير من هواء عليل. أما العمل عندهم فهو ما كان لآدم في البدء قبل الخطيئة، يوم كان متسربلاً المجد ويكلّم الله بدالّة، مقيماً في ذلك المكان المفعم غبطة”.

După o vreme, am auzit vocea discipolului spunându-mi că șeicul mă așteaptă să reiau conversația. Așa că m-am întors încă o dată la pustnicul izolat, iar în sufletul meu era un amestec de bucurie și tristețe din cauza despărțirii rugăciunilor mele.

M-a întrebat: Cum ți s-a părut această pauză?

فقلتُ: لا أستطيع أن أكلّمكم وأن أجيب على سؤالكم… (من يدري! فلعله كان يصلي من أجلي فقط إبَّان وجودي في القلاية. فحدث في نفسي من أثر ذلك ما بدا عليّ من انسحاق).

Am spus după câteva clipe:

– لقد أحسستُ بصفاء يهيمن على نفسي، وبشعور من الأسى بسبب الخطيئة. وقد امتلأتُ في الوقت عينه فرحاً لأجل محبة يسوعي. أجل إنّ يسوع يحبني حباً جماً، فوق ما كنت أظن. ويخيل إليّ أنكم تشعرون دائماً بمثل هذا، وقد يكون نتيجة افتقاد نعمة المسيح، التي تأتي بقوة بعد سنوات طويلة من الصعود إلى جبل يسوع، وبعد ترديد“الصلاة”. الحاملة الحياة، ترديداً متواصلاً.

– إنّ الأمر لكذلك. لكنّ ثمرات“الصلاة”، هي من الكثرة بحيث يتعذّر على المرء إحصاؤها كلّها. فإنّ“الصلاة” أشبه بشجرة مثقلة بثمار في غاية من الحلاوة، والواحدة فيها خير من الأخرى.

– أعطني أنا المحروم من النعمة الإلهية بعض هذه الثمرات من ثمار“البرية الممتلئة نعمة”… ، قم من أجلي بعمل قطاف روحي، لكي أعرفها على الأقل…


(1) ما جاء بين قوسين [] غير موجود في النسخة الالكترونية التي أُرسلت لنا. ولكننا وضعناها لأن هذا هو سياق النص بحسب ما يتضح لنا. ونرجو ممن لديه نسخة مطبوعة من الكتاب، أن يقوم بعمل Scan للصفحة ويرسلها لنا لنقوم بتعديلها…. (الشبكة)

Ieși din versiunea mobilă