14 Și când a venit la ucenici, a văzut o mulțime mare în jurul lor și cărturari vorbind cu ei. 15 Și îndată toată mulțimea, văzându-L, s-a uimit și a alergat și l-a salutat. 16 Apoi a întrebat pe cărturari: „Ce discutați cu ei?” 17 Atunci unul din mulțime a răspuns și a zis: „Învățătorule, ți-am adus pe fiul meu, care are un duh mut. 18 Și oriunde îl atinge, îl rupe în bucăți, și face spumă și crește îngrozitor.” greabăn. Așa că le-am spus ucenicilor tăi să-l scoată afară, dar ei nu au putut.” 19 Atunci el a răspuns și le-a zis: „O neam necredincios, până când voi fi cu voi? Cât te voi îndura? Adu-l la mine!” 20 Așa că i-au adus-o. Și când l-a văzut, duhul l-a zguduit îndată și a căzut la pământ și s-a rostogolit, făcând spume. 21 Apoi l-a întrebat pe tatăl său: „De cât timp i s-a întâmplat asta?” El a spus: „Din tinerețe”. 22 Și adesea îl arunca în foc și în apă, ca să-l nimicească. Dar dacă ești în stare să faci ceva, ai milă de noi și ajută-ne.” 23 Atunci Isus i-a zis: „Dacă poți să crezi. Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede.” 24 Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrimi și a zis: „Doamne, cred, ajută necredința mea!” 25 Când a văzut Isus că mulțimea alerga împreună, a certat pe duhul necurat, zicându-i: „Duh mut și surd, îți poruncesc: ieși din el și nu mai intra în el!”. 26 Atunci el a strigat și l-a îngrozit îngrozitor și a ieșit. A devenit ca un mort, încât mulți au zis: „Este mort!” 27 Atunci Isus l-a luat de mână, l-a ridicat și s-a sculat. 28 Iar când a intrat în casă, ucenicii lui l-au întrebat deoparte: „De ce nu am putut să-l scoatem afară?” 29 Apoi le-a zis: „Acest soi nu poate ieși prin nimic decât prin rugăciune și post.” 30 Și au plecat de acolo și au trecut prin Galileea, și nu voia să știe nimeni asta.” 31 Căci îi învăța pe ucenicii Săi și le spunea: „Fiul Omului va fi dat în mâna oamenilor, ei îl ucid. . Și după ce va fi ucis, va învia a treia zi.”
Explicație, din buletinul meu parohial
Narațiunea vindecării băiatului posedat subliniază credința și importanța ei. De fapt, întregul roman se învârte în jurul acestui subiect. Se deschide cu tatăl băiatului venind la Isus, spunându-i că ucenicii lui nu au putut să-l vindece.
في هذا مقابلة بين قدرة يسوع وعجز التلاميذ، ذلك لأنهم، بسبب نقص في إيمانهم، لم يتوصلوا إلى إخراج الروح من الولد. جواب يسوع جاء واضحاً في هذا السياق: “ايها الجيل غير المؤمن، الى متى أكون معكم، حتى متى أحتملكم؟”. يقصد يسوع هنا بالجيل غير المؤمن الناس والتلاميذ معاً. أما موضوع الإيمان فهو أن يسوع عنده سلطان من الله وأنه بهذا السلطان يستطيع أن يخلص البشر. هذا الإيمان، على ما يبدو، لم يكن متوفراً لدى الأشخاص المعنيين، وحتى لدى التلاميذ، الذين، كما نقرأ في مواضع أخرى من الأناجيل، لم يؤمنوا بيسوع المسيح إلا بعد قيامته من بين الأموات. نرى في هذه الرواية كيف أن يسوع يطلب من والد الصبي، بوضوح تام، إيمانا علنياً: “إن استطعتَ أن تؤمن، فكل شيء مستطاع للمؤمن”. أي إن الله يستطيع أن يفعل كل شيء لمن يؤمن. إذا وُجد الإيمان أجاب الله بقدرته.
جواب والد الصبي على طلب يسوع هذا يعبّر تعبيراً واضحاً عن مركزية الإيمان في التعاطي مع يسوع: “إني أومن يا سيد، فأَغِثْ عدم إيماني”. ليس ثمة تناقض في هذه الجملة، وذلك لأن الجزء الثاني منها يعبّر عن إيمان تام. فلو لم يكن لهذا الرجل إيمانا لما طلب من يسوع أن يرحمه بإغاثة عدم إيمانه، أي بأن يُنعم عليه حتى ولم يكن قد أظهر الإيمان المطلوب منه. إيمان الرجل هذا هو الذي جعل يسوع يشفي ابنه.
După aceasta, are loc un dialog între Isus și ucenicii săi despre cele întâmplate. Isus se adresează ucenicilor Săi și le asigură că prin rugăciune și post, adică printr-o mișcare de credință îndreptată către Dumnezeu, ei pot face ceea ce a făcut El. Despre această învățătură despre puterea rugăciunii și a credinței citim în capitolul 11 al Evangheliei după Marcu, unde Isus îi mustră pe ucenicii săi pentru lipsa lor de credință pentru că le era frică de vântul furtunos în timp ce era cu ei în corabie.
Versetul final al acestui capitol al Evangheliei aduce în prim-plan un aspect esențial al credinței creștine: patima, moartea și învierea lui Isus din morți. Adevărul este că aceste chestiuni constituie nu numai un aspect al credinței creștine, ci mai degrabă sunt inima și esența acesteia. Evanghelistul a așezat-o în acest loc din Evanghelie pentru ca cititorul să nu uite că acest Iisus care a făcut minunea vindecării este același care va suferi, va muri și va învia din morți și că a crede în El așa este ceea ce face posibilă mântuirea, precum și obținerea harului de la Dumnezeu.
Explicație, din buletinul Episcopiei Latakia
“هذا الجنس لا يمكن أن يخرج بشيء إلا بالصلاة والصوم”
Evenimentul, pe care l-am auzit din textul evanghelic, ne pictează o scenă zilnică a împrejurărilor vieții prezente. Hristos se confruntă cu un om torturat de Satana.
ما هو موقف المسيحي الملآن بالحب والإيمان أمام سيطرة هذه العوارض الشيطانية؛ لا على “صبي مصروع” وحسب بل على مجتمعات وشعوب بكاملها؟.
قد لا نكون نحن المسيحيين أوفر حظاً من “أبي الصبي” آنذاك، بأن نعترف بعجزنا وضعف إيماننا، ونرمي على الرب السؤال ذاته “إن استطعت يا رب شيئاً لدنيانا وآلامنا فتحنن علينا وَأعِنا”.جواب المسيح على موقفنا هذا هو ما أعلنه “لأبي الصبي”. أنَّ المسألة ليست مستعصية، وأنَّ طرد هذا الشيطان ليس أعلى من قدرة التلاميذ ومن اختصاص السيد فقط، ولم تقفل دوننا أبواب العمل من أجل حل مشاكل دهرنا، لكي نلقيها على عاتق الرب فقط. سر الموضوع هو أننا تلاميذ له، لكننا جيل متعَِب وغير محتمل و”غير مؤمن” أو “قليل الإيمان”.
إيماننا غالباً مبني على سطحيات دينية مسيحية. فنحن نعتبر أنفسنا مؤمنين حينما نتمم بعض الواجبات الدينية ولا نقصر في بعض الممارسات الطقسية و”جوهر الدين المعاملة” كما يقال؛ ونشعر أننا أوفينا ربنا حقَّه وتدينا بالمطلوب حين نحافظ على مسلكية حسنة، أو أحياناً نسميها مسيحية؛ لذلك لا نتأخر مرات عديدة عن اعتبار الصلاة مثلا أمراً ثانياً أو ثانوياً وكذلك الصوم ليس حظه بأفضل. “فالدين هو المعاملة” والخلق الحسن هو المهم!
Deci, cum putem răspândi pacea și frumusețea peste pata violenței și urâțeniei? Nu putem face asta cu altceva decât cu rugăciune și post.
Rugăciunea, așa cum este cunoscută de Sfântul Ioan Scara, a cărui amintire o comemoram în Duminica a patra din Postul Mare, este comuniune cu Dumnezeu. Omul este întotdeauna o ființă pierdută și îngrijorată în afara comunității divine. Rugăciunea este sursa păcii interioare, chiar dacă ne aflăm în mijlocul frământărilor lumii întregi. Orice pace care nu este construită la suprafață conține anxietate și frământare în interior.
Postul este ceea ce construiește în noi o viziune sănătoasă asupra frumuseții în lumea noastră, lumea pornografiei care ne ridică asupra esteticii înșelăciunii. Amăgirea ochiului, mâncarea, plăcerea și alte lucruri.
Postul profund este educația adecvată a frumosului în om. Urâțenia violenței nu poate fi ștearsă decât prin blândețea postului.
Rugăciunea ne dă pace interioară, ne extinde pacea aproapelui nostru și ne îndrumă către cei care au nevoie ca făcători de pace. Postul restabilește frumusețea noastră originală, astfel încât o persoană își vede frumusețea în ceruri în loc de cele pământești. Rugăciunea și postul alunga violența satanică și urâțenia ei.
Pentru că această rasă nu poate ieși din civilizațiile noastre cu altceva decât cu credința bazată pe rugăciune și post.