المجمع المسكوني الأول – مجمع نيقية الأول

Apel pentru ținerea consiliului: (325) Constantin a chemat toți episcopii din tot imperiul să se consulte și să facă schimb de opinii. Locul de întâlnire a fost stabilit la Niceea, nu la Ankara - așa cum a sugerat Sinodul din Antiohia. El credea că schimbarea locului era necesară din motive printre care faptul că clima Niceei era mai plăcută decât cea a Ankarei, că Niceea era mai aproape de Nicomedia, sediul domniei sale, și că a ajunge la el era mai ușor pentru episcopii Occidentului decât să ajungă. Ankara. Motivul cererii Conciliului Antiohian de a desemna Ankara drept loc pentru consiliu se poate datora faptului că acesta este un centru ecleziastic al Antiohiei aproape de Antiohia și faimei episcopului său, Markellus, pentru fermitatea sa violentă în fața lui Arie și urmașii săi.

Reprezentanții Bisericii: Bisericile au fost reprezentate de un număr mare de episcopi din: Siria, Cilicia, Fenicia, Arabia, Egipt, Libia, Mesopotamia, Eskisia, Punt, Galatia, Pamfilia, Capadocia, Frigia, Tracia, Macedonia, Ahea, Epir, Italia, Galia, Spania și Africa de Nord. În ceea ce privește numărul episcopilor adunați, există mai multe relatări, inclusiv relatarea lui Efestathie, Episcopul Antiohiei, că erau două sute șaptezeci și trei sute în relatarea lui Atanasie al Alexandriei, iar după anul 360 s-a scris că numărul lor era 318. Acest număr este numărul aprobat de savanţi şi specialişti.

Silvestros, episcopul Romei, nu a putut participa din cauza bătrâneții sale, așa că i-au luat locul doi preoți romani și un episcop din Calabria.

Integrarea complexului: Venerabilii părinți s-au adunat în a douăzecea zi a lunii mai a anului 325 într-o sală mare din curte și s-au așezat în locurile destinate lor la dreapta și la stânga. Ei așteptau sosirea împăratului. Când a sosit, ei au stat drept în semn de respect și reverență. Constantin a refuzat să stea în fața episcopilor.

Președinția complexului: Conturile diferă în ceea ce privește cine a condus consiliul. Scriitorul care a aranjat capitolele cărții Eusebiu în viața lui Constantin crede că însuși Eusebiu a condus consiliul. Cititorului i se pare că Sfântul Atanasie a vrut să spună că Osie, Episcopul Cordobei, a ocupat primul loc. Dar istoricul Teodoret îi dă președinția lui Eustathius, episcopul Antiohiei. Această afirmație este mai aproape de adevăr, deoarece Episcopul Romei și-a cerut scuze că nu a participat, iar Episcopul Alexandriei a fost unul dintre oponenți, astfel că Episcopul Antiohiei a fost cel mai important dintre episcopii adunați. Cu toate acestea, trebuie menționat că numele Hosius a fost primul dintre semnatari.

Deschiderea complexului: توسط الأمبراطور مجلس الآباء على كرسي من ذهب. ونهض رئيس المجمع فشكر الامبراطور وعنايته بالكنيسة. فرد الامبراطور عليه شاكراً “لملك الكون” نعمه الكثيرة ولا سيما تلك التي أتاحت له أن يرى الأساقفة مجتمعين بفكر واحد وقلب واحد. وذكر بعد ذلك أنه بقدرة “الملك المخلص” تمكن من القضاء على الطغاة الذين قاوموا الله. وأكّد أنه يعتبر كل شغب في داخل الكنيسة مساوياً في الخطر لحرب كاملة.

Discursul împăratului a fost transferat din latină în greacă, iar părinții, imediat după finalizarea traducerii, au început să discute problemele aflate la îndemână. Istoricul Eusebiu spune că împăratul a intervenit în mod repetat pentru a stabili pacea și armonia.

{Primul lucru care atrage atenția cercetătorilor este că semnele persecuției - care se potoliseră - erau vizibile clar pe trupurile majorității părinților care veneau din bisericile lumii pentru a mărturisi despre Hristosul cel viu și mereu biruitor. . Membrele lor mutilate sau amputate și urmele de răni, bătăi și bici sunt mărturie că credința fierbinte pe care au înregistrat-o în Niceea a fost păstrată în inimile și mințile lor și scrisă pe răbdarea trupurilor lor. Nu este un secret pentru nimeni că aceste suferințe au rămas - și vor rămâne - tovarășii sfinților care sunt martori și poate cea mai proeminentă mărturie pentru ei este acea diacon Atanasie, care l-a însoțit pe episcopul Alexandros al Alexandriei la conciliu și a fost erou al Niceei, a fost exilat după ce și-a asumat de cinci ori funcția de Patriarhie din Alexandria și a rămas ceva timp în afara bisericii sale.mai mult de douăzeci de ani}. (Din buletinul meu parohial)

Cercetarea ereziei lui Arius: بدء الآباء في بحثهم واستمعوا إلى بعض ما جاء في كتابه “الثالية” فسدّوا آدانهم نافرين. وشرح آريوس إيمانه مرتكزاً على فلسفة أفلوطين وتفسيره للآيات الكتابية. وبأسلوب مقنع وببلاغة. إلا أن بفضل الكسندروس وشماسه أثناثيوس الذي كان يعمل بطريقة غير مباشرة، إذ لم يكن يحق له التدخل في النزاع ولا حتى إبداء الرأي، فلذلك كان يعمل خلف أسقفه فيهيئ له القرارات ويساهم في نصها، ويحصح أخطاءها بتواضع، حتى أضحى روح المجمع والآلة التي تُدير المناقشات. فأيّد آريوس من وراء الستار عشرون أسقفاً، أشهرهم: أفسابيوس أسقف نيقوميذية وأفسابيوس أسقف قيصرية فلسطين وثيودوتوس أسقف اللاذقية وأثناثيوس أسقف عين زربة وغريغوريس أسقف بيروت. ولكن الجميع اعترفوا بأن ابن الله هو إله حقّ واختلفوا في تفسير هذا الكلام وتحديده.

الآباء في المجمع استخدموا كلمة “HOMO-OUSIOS”، وتعني مساوٍ في الجوهر وبتعبير أدق من له ذات الجوهر. أما آريوس فقد أصر على استخدام كلمة “HOMOeu-OUSIOS”، والتي تعني مشابه في الجوهر. الفرق الكتابي هو حرف واحد ولكن المعنى مختلف بالكلية.

وقال بعض الآباء بوجوب الاكتفاء بتعبير الآباء السابقين، وقال آخرون بوجوب التدقيق في قول الآباء وتحديد التعبير. فانتهر افسابيوس أسقف قيصرية فلسطين هذه الفرصة فعرض قانون إيمان كان يتلى في كنيسته عند ممارسة سر المعمودية وترجى قبوله والموافقة عليه. ولكن الآباء أبوا أن يقبلوه كما كان فأدخلوا عليه بعض العبارات للضبط والتوضيح. فأوجبوا القول بأن ابن الله مولود من جوهر الآب وأنه إله حق من إله حق مولود غير مخلوق مساوٍ للآب في الجوهر “HOMO-OUSIOS”. ويرى بعض رجال الاختصاص أن هوسيوس هو من اقترح ادخال العبارة “مساوٍ للآب في الجوهر” فأيدّه في ذلك كل من أفستاثيوس أسقف أنطاكية وماركلوس أسقف أنقيرة.

{إصطلاح “هومووسيوس” (مساوٍ للآب في الجوهر) سبب جدلا كبيرا داخل المجمع وخارجه، لأن أصحاب الرأي المشؤوم ومَنْ انقاد الى ريائهم قالوا بأن العبارة غير كتابية، واتّهموا الآباء بالوقوع ببدعة ساباليوس (الذي اعتقد بإله واحد ذات أشكال ثلاثة)، وذلك لأن عبارة “هومووسيوس” – في العالم اليوناني – كانت تفيد “الكيان الواحد”. الافلاطونية الحديثة والغنوصية (العرفانية) في القرن الثالث استعملتا اللفظة للدلالة على الكائن العاقل او الشخص. بيد أن آباء المجمع الذين دحضوا “شكلانية” صاباليوس (اي الاعتقاد بإله واحد ذات أشكال ثلاثة)، والذين هم، كما يقول القديس غريغوريوس النزينزي، من أتباع طريق الصيادين – الرسل وليس طريقة الفلاسفة، سَمَوا فوق الفلسلة البشرية وجميع مناهجها، فعمّدوا لفظة هومووسيوس اي أنهم أعطوها معنى مسيحيا مؤكدين أنها وإن لم توجد حرفيا في الكتاب المقدس الا أنها مستوحاة معنويا منه. وقد ورد في مجموعة الشرع الكنسي (ص 45) أن القديس إيريناوس أسقف ليون استعمله اربع مرات، كما أن الشهيد بمفيليوس روى أن اوريجانس المعلم استعمله ايضا بالمعنى ذاته الذي اراده له المجمع النيقاوي. مما قاله آباء المجمع:”بما أن الابن هو من جوهر الآب، فالابن إله كما أن الآب إله، وتاليا يجب القول إن المسيح هو من الجوهر الواحد مع الآب.} (عن نشرة رعيتي).

Constantin a fost de acord cu opinia majorității covârșitoare, așa că textul Crezului de la Niceea a fost următorul:

Cred într-un singur Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, Făcătorul a tot ceea ce se vede și nevăzut, și într-un singur Domn, Iisus Hristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu, născut din Tatăl, adică din esența Tatălui. Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu creat, consubstanțial cu Tatăl, prin care toate s-au făcut, Cel ce este în cer și pe pământ, care s-a pogorât pentru noi oamenii și pentru mântuirea noastră. , s-a întrupat, s-a făcut om, a suferit și a înviat a treia zi, s-a înălțat la ceruri și va veni să judece pe cei vii și pe cei morți și prin Duhul Sfânt.

وألحق الآباء بهذا القانون العبارات التالية: “أما أولئك الذين يقولون أنه كان زمن لم يكن فيه وأنه لم يكن قبل أن يولد وأنه صار من العدم ومن أقنوم آخر وجوهر آخر وأن ابن الله مخلوق ومتغير ومتحول فهؤلاء جميعاً تفرزهم الكنيسة”. وحرم الآباء آريوس وأتباعه فأيدهم قسطنطين في ذلك وحكم على آريوس بالإبعاد والنفي.

problema de Paste: ثم نظر المجمع في أمر عيد الفصح. فإن كنيسة أنطاكية كانت تجاري اليهود في حسابهم لتعيين الرابع عشر من نيسان وبالتالي اليوم الذي يقع فيه عيد الفصح. وكانت السنة اليهودية تتألف من اثني عشر شهراً قمرياً في السنين البسيطة ومن ثلاثة عشر شهراً في السنين الإضافية. وكانت سنتهم الإضافية تعود سبع مرات في مدة تسعة عشر عاماً. وكانوا يزيدون في هذه السنوات الإضافية “أمبوليسمية” شهراً آخر مؤلفاً من تسعة وعشرين يوماً يسمونه “وآذار” أي آذار الثاني لتقريب السنة القمرية من السنة الشمسية. وكانت كنيسة الإسكندرية قد غضت النظر عن حساب اليهود واتخذت لنفسها قاعدة خاصة جعلت عيد الفصح يقع بعد أول بدر بعد اعتدال الربيع في الحادي والعشرين من آذار. ونتج عن تشبث كل من الكنيستين الشرقيتين بطريقتها الخاصة فرق في موعد عيد الفصح. فقد يسبق عيد الفصح الأنطاكي العيد الاسكندري بشهر كامل. وبعد أن أصغى الجميع إلى حجج الفريقين أقروا بوجوب الاحتفال بهذا العيد العظيم في يوم واحد في جميع الكنائس وأوجبوا اتباع قاعدة الاسكندرية ورومة. وتم تعيين بطريرك الإسكندرية ليكون مسؤولا عن تحديد التاريخ وإعلانه لبقية البطاركة.

هنا يرى بعض المؤرخون أن تكليف كنيسة الإسكندرية بتحديد موعد عيد الفصح عائد إلى علو مرتبتها وتسلطها على باقي الكنائس. فيما يرى الآخرون “الموضوعيون” أن هذا الأمر كان عائد إلى أن الإسكندرية كانت عاصمة علم الفلك ولذلك تم تكليف كنيستها بهذا العمل وليس هو نوعاً من العلو عن باقي الكراسي.

Botezul ereticilor și al oamenilor nerecunoscători: Consiliul a hotărât să nu recunoască botezul celor care au botezat eretici pentru că nu credeau în Treime. Cât despre cei care au fost botezați în mod corespunzător și au fost în derivă într-una dintre erezii, când se vor întoarce la biserică, botezul lor nu se va mai repeta.

Reguli complexe: Consiliul a promulgat douăzeci de legi pentru sistemul bisericesc, iar cea de-a opta lege a statuat că novatienii ar trebui să fie acceptați în biserica universală cu condiția ca ei să recunoască în scris doctrina bisericii și să participe la persecuția celor cu a doua căsătorie și a celor care au căzut. Aceeași lege prevede că hirotonirea acestor oameni și episcopia oficială a episcopilor lor să fie recunoscute dacă episcopul ortodox al eparhiei este de acord cu aceasta. Legea a nouăsprezecea a permis întoarcerea adepților lui Pavel din Samesata la îmbrățișarea bisericii cu condiția ca ei să fie botezați din nou și a cerut recunoașterea hirotoniei lor imediat după terminarea botezului lor.

Prima lege impunea demiterea duhovnicului care desfășoară activități independente și a niciunui laic să nu fie delegat să exercite preoția decât dacă acesta a fost tratat de medici pentru o boală și a fost desfigurat de persecutori. A doua lege a împiedicat acceptarea noilor veniți în credință în rândurile clerului. Al nouălea și al zecelea au hotărât să respingă preoții care au fost hirotoniți fără examinare și cu încălcarea legii și să-i excomunica pe cei care au tăgăduit credința și au hirotonit fără ca hirotoniștii lor să fie conștienți de aceasta.

El a discutat despre acțiunile clerului în canoanele al treilea, al treisprezecelea, al cincisprezecelea, al șaisprezecelea, al șaptesprezecelea și al optsprezecelea. Al treilea a hotărât că episcopul, preotul și diaconul nu trebuie să locuiască cu o altă femeie decât mama, sora, mătușa, mătușa paternă și orice persoană față de care nu există suspiciuni. Al treisprezecelea cerea împărtășirea celor care cer Sfânta Euharistie în timp ce erau în stare de moarte, iar al cincisprezecelea și al șaisprezecelea au interzis clerului să-și părăsească bisericile și să se mute în altă biserică și au cerut invalidarea hirotoniei pe care un episcop. conferit personal de la o altă biserică fără aprobarea episcopului acesteia. Al XVII-lea a împiedicat clerul să facă comerț cu bani prin cămătă. Al XVIII-lea a interzis diaconilor să stea printre preoți și să le ofere împărtășania.

Legea a patra cerea ca toți episcopii diecezei să participe la hirotonirea unuia dintre episcopi și a permis hirotonirea a trei împreună după aprobarea absenților și a cerut aprobarea și ratificarea mitropolitului. Legea a cincea prevede că cei interzis să se împărtășească într-o eparhie să nu fie acceptați în comuniunea unei alte eparhii.Cu această ocazie, episcopii eparhiei se întrunesc într-un consiliu local de două ori pe an, primăvara și toamna.

وجاء في القانون السادس”بأن تكون السلطة في مصر وليبية والمدن الخمسة لأسقف الإسكندرية لأن هذه العادة مرعية الإجراء للأسقف الذي في رومة أيضاًَ. وعلى غرار ذلك فليحفظ التقدم للكنائس في أنطاكية وفي الأبرشيات الأخرى”. وجاء في القانون السابع: “إنه جرت العادة والتسليم أن يكون الأسقف الذي في آلية أي أورشليم ذا كرامة. فلتكن له المتبوعية في الكرامة”.

ملاحظة : لم يأتِ المجمع على ذكر القسطنطينية لأنها لم تكن قد دُشنت رسمياً كعاصمة إلا بعد خمسة أعوام على عقد المجمع. (الشبكة، نقلاًعن “الكنيسة الأرثوذكسية في الماضي والحاضر، الجزء الثاني” لـ “كاليستوس وير”)

Concluzia complexului: Sinodul și-a încheiat lucrările la 19 iunie în anul 325. Această dată a coincis cu, și aproape a coincis cu, împlinirea celui de-al douăzecilea an de la venirea la putere a lui Constantin. El i-a invitat pe episcopi la un mare banchet în palatul său. Apoi a participat la petrecerea de închidere și a ținut un discurs în care i-a evidențiat pe episcopi pentru înțelegere, pace și dragoste și pentru asistență reciprocă în răspândirea credinței printre oameni. Le-a dat daruri și a ordonat împărțirea grâului în biserici pentru a satisface nevoile celor săraci și nevoiași.