Mizeria (a regaliștilor): واستغل اليعاقبة الحروب بين الروم والأمويين وأكّدوا لهؤلاء ولاء أبناء الكنيسة الجامعة لدين ملك الروم ودعوهم “ملكيين” واتهموهم بالتجسس للروم فضيّق الأمويون على هؤلاء “الملكيين” ومنعوا قيام بطاركة لهم في أنطاكية وأورشليم والإسكندرية. وقد مرّ بنا أن البطاركة الأنطاكيين مقدونيوس وجاورجيوس الأول ومكاريوس ظلّوا بعيدين عن أنطاكية مقيمين في القسطنطينية. وشمل هذا المنع ثيوفانس الأول (681-687) واسطفانوس الثالث (687-690) ولعل جاورجيوس الثاني (690-695) وخلفه الكسندروس عادا إلى أنطاكية وأقاما فيها. ولكن بطاركة اليعاقبة ظلوا هم أيضاً بعيدين عن أنطاكية مقيمين في جهات ديار بكر وملاطية. وعلى الرغم من أن أحدهم الياس نال حظوة لدى الأمويين فمنح حق إنشاء كنيسة في أنطاكية فإنه لم يسمح له بالإقامة في هذه المدينة.
Omeyazii și creștinii: ورغب الأمويون في المال لاصطناع الأحزاب وللتمتع بأسباب الدنيا ولمتابعة الحرب فزادوا الجزية والخراج وشددوا في تحصيلهما وضيقوا على الناس حتى أخذوا الجزية في بعض الأحيان ممن دخل الإسلام. “ورأى بعض المسيحيين أن الإسلام لا ينجيهم من الجزية والعنف فعمدوا إلى لبس الأسكيم فأدرك عمال بني أمية غرضهم فوضعوا الجزية على الرهبان وأراد بعضهم اقتضاءها من الأموات فجعلوا جزية الموتى على الأحياء.
Nu este permis să se generalizeze despre toate acestea, deoarece omeiazii simpatizau și cu unii creștini din aceeași biserică universală, dintre care cel mai faimos este Mansur Ibn Sarjun, tatăl lui Daffaq al-Dhahab. Omeyazii au fost amabili cu unii dintre medici și cu oamenii. Acest bărbat a intrat pe Abd al-Malik Ibn Marwan fără permisiune în timp ce era beat și avea o cruce pe piept și nimeni nu s-a opus la el și nu au luat-o cu ușurință pentru că obișnuiau să-i caute ajutorul pentru a ataca Ansar. Se pricepea să-i laude pe omeyazi într-o dezbatere care a avut loc între el și Jarir și a spus faimoasa lui zicală:
Soarele ostilității până când sunt îndrumați și cele mai mari vise ale oamenilor dacă sunt capabili
فصاح عبد الملك الخليفة الذي جرت المناظرة في حضوره: “لا فضّ فوك أنت محامينا وشاعرنا اصعد على ظهر مناظرك”. فخلع الأخطل برده وشمر رداءه وقبض بيده على عنق جرير. فصرخ هذا يستنجد: “يا أمير المؤمنين إن مسيحياً لا يحقُّ له أن يسوم مسلماً هذه الإهانة”. فأيّده الحاضرون وقالوا: “الحق في جانبه يا أمير المؤمنين! ولكن عبد الملك لم يبدِ أي اهتمام لهذا الكلام حتى إذ وطئ النصراني بقدمه عنق غريمه قال عبد الملك: هذا حسبك”.
Ceea ce se povestește despre Abd al-Malik este că medicul său era un creștin nestorian pe nume Sarhoun și că l-a numit pe Athanasios din Rahawi ca educator al fratelui său Abd al-Aziz.
ويروى عن عبد الملك نفسه أيضاً أنه كان يدعو المسيحيين للدخول في الإسلام ولكن بدون ضغط أو إجبار. ويروى عنه أيضاً أنه نشأ في أوساط المدينة ورغب في الدين فلما بلغه أن أباه أضحى أمير للمؤمنين أغلق القرآن وهو يقول: “ليس بعد بنينا من جامع”. وينقل البلاذري بالإسناد أن عبد الملك طلب كتدرائية دمشق “للزيادة في المسجد” وبذل للنصارى مالاً لهذه الغاية فأبوا أن يسلموها إليه فامتنع.
واحتاج عبد الملك إلى مقاومة جماعة من مناظريه على الخلافة وفيهم عبدالله ابن الزبير في مكة والمختار وابن أبي العبيد في العراق وغيرهما فوكل ذلك إلى الحجاج وأمثاله فاستخدموا العنف وحصّلوا الأموال بحق وبغير حقّ. ومما يحكى أن الحجاج كتب إلى عبد الملك يستأذنه في أخذ بقية الأموال من أهل الذمة (أهل الكتاب الذين يسكنون في الأراضي الإسلامية فيطلق عليهم أهل الذمة) فأجابه: “لا تكن على درهمك المأخوذ أحرص منك على درهمك المتروك وابقِ لهم لحوماً يعقدون بها شحوماً”.
ونقض يوستنيانوس الثاني معاهدة السنة 685. وكان عبد الملك مشغولاً في توطيد دعائم ملكه فاشترى الصلح من الروم وزاد المال السنوي الذي كان يدفعه معاوية (689). ثم استتب له الأمر في الداخل فنشأت مشادة بين عبد الملك ويوستنيانوس حول ما كتب أو نقش على القراطيس والدنانير. فإن الروم كانوا لا يزالون يستوردون الورق من مصر. وكانت قد جرت عادة الأقباط على كتابة اسم المسيح وعبارة التثليت على أعلى الطوامير. فأمر عبد الملك باستبدال هذه العبارة “قل هو الله أحد”. وكتب في صدور كتبه إلى الروم: “قل هو الله أحد”. وذكر النبي مع التاريخ. فكتب إليه يوستنيانوس: إنكم قد أحدثتم كذا وكذا فاتركوه وإلا أتاكم في دنانيرنا من ذكر نبيكم ما تكرهون. وكانت العملة الرائجة في البلدان الإسلامية لا تزال دنانير رومية ودراهم فارسية. فغضب عبد الملك وخشي ما قد يحدثه هذا التهديد من أثر سيء في نفوس المسلمين. فأشار خالد ابن يزيد على عبد الملك بالتمسك بما أحدثه في القراطيس وقال: “يا أمير المؤمنين حرّم دنانيرهم فلا يتعامل بها واضرب للناس سككاً ولا تعف هؤلاء الكفرة -المسيحيين- مما كرهوا في الطوامير”. فسك عبد الملك دناينره الأولى في السنة 692 وأرسل المبلغ السنوي المفروض عليه لملك الروم من هذه الدنانير الجديدة. فغضب يوستنيانوس لخلو هذه الدنانير من صورة أباطرة الروم ولحملها عبارات لم تخلُ من التحدي: “أرسله بالهدى ودين الحق ليظهره على الدين كله” فرفض يوستنيانوس قبول هذه الدنانير وتحرك بجيوشه إلى الحدود الإسلامية 693. وأنزل عبد الملك الصلبان واستشهد البطريرك الأنطاكي الكسندروس الثاني وجماعة من المؤمنين. وترمل الكرسي الأنطاكي أربعين سنة.
وتوفي عبد الملك في خريف السنة 705 وتولى بعده ابنه الوليد (705-715). وكان جباراً عنيداً فأمر بجميع أسرى الروم فقتلوا ثم ضغط على المسيحيين ولا سيما التغالبة للدخول في الإسلام. وطمع الوليد في بقية كتدرائية دمشق والتي تعرف اليوم باسم الجامع الأموي “فجمع النصارى وبذل لهم مالاً عظيماً على أن يعطوه إياها فأبوا وأدخلها في المسجد” وسار سليمان أخيه (715-717) على هذه الخطة عينها.
Acesta este ceea ce a fost afirmat în cartea „Istoria Damascului” a lui Ibn Asakir cu privire la demolarea Bisericii Sf. Ioan și la construirea Moscheei Omayyade: Hisham a spus, iar cel corect este Suleiman. I-am citit lui Abu Muhammad al- Sulami sub autoritatea lui Abdul Aziz ibn Ahmad și Abu Muhammad ibn al-Akfani ne-au spus că Ibrahim ibn Hisham ibn Yahya ibn Yahya al-Ghassani mi-a spus. Tatăl meu mi-a spus din autoritatea bunicului meu. Yahya bin Yahya a spus când Al -Walid bin Abd al-Malik a fost preocupat de demolarea bisericii Murihna - Sfantul Ioan - pentru a o demola si adauga la moschee.A intrat in biserica si apoi a urcat pe un minaret cu nervuri cunoscut sub numele de ceasuri, in care se afla un călugăr adăpostindu-se în chilia lui.L-a coborât din chilie, iar călugărul și-a continuat cuvintele, dar mâna lui Al-Walid a rămas pe spate până l-a coborât.Din far s-a încheiat discursul lui Abd al-Karim Zad Ibn al-Akfani. Atunci au fost pe cale să demoleze biserica. Un grup de dulgheri creștini i-au spus: „Nu îndrăznim să începem să o dărâm, o, Comandant al Credincioșilor. Ne temem că nu vom fi defăimați sau ni se va întâmpla ceva.” Al- Walid a spus: „Ești atent și te temi, băiete, adu-mi târnăcopul.” Apoi a fost adusă o scară și am pus-o pe altarul altarului. S-a urcat și a lovit altarul până l-a afectat foarte mult. Apoi musulmanii au urcat. și l-a demolat, iar Al-Walid le-a dat locul bisericii care se afla în moschee.Biserica cunoscută sub numele de Hammam Al-Qasim, lângă Casa Umm Al-Banin din Al-Faradis, se numește „Murhina”. în locul acesteia din moschee și au transformat stela ei în acea biserică, după cum se spune, în acea biserică. Yahya b. a spus. Zakaria: L-am văzut pe Al-Walid bin Abdul-Malik făcând asta în biserica din Damasc.
Cât despre Omar Ibn Abdul Aziz (717-720), el a făcut obligatoriu să fie neprihănit făcând legăminte și dând fiecăruia dreptul său, așa că i-a ordonat guvernatorului său din Damasc să întoarcă biserica lor creștinilor. Oamenii din Damasc au urât asta și au spus: „Vom demola moscheea noastră după ce am chemat la rugăciune și ne-am rugat!” Apoi s-au apropiat de creștini și le-au cerut să dea toate bisericile din Ghouta care au fost luate cu forța, cu condiția să ierte Biserica lui Ioan și au fost de acord să facă acest lucru. Apoi, Omar a subliniat punerea în aplicare a legământului lui Omar Ibn Al-Khattab, bunicul mamei sale.
[Aici avem o pauză, cu Omar bin Abdul Aziz, care nu a fost menționată în istoria Antiohiei și este următoarea:
جاء في تفسير سورة التوبة والآية 28 منها والتي نصّها: “يَا أَيُّهَا الَّذِينَ آَمَنُوا إِنَّمَا الْمُشْرِكُونَ نَجَسٌ فَلَا يَقْرَبُوا الْمَسْجِدَ الْحَرَامَ…” لابن كثير الدمشقي التالي: قال الإمام أبو عمرو الأوزاعي: كتب عمر بن عبد العزيز، رضي الله عنه: أن امنعوا اليهود والنصارى من دخول مساجد المسلمين، وأتبع نهيه قول الله: { إِنَّمَا الْمُشْرِكُونَ نَجَسٌ }.
Aici vedem că Omar bin Abdul Aziz i-a considerat și i-a văzut pe creștini ca fiind necurați și nu le era permis să intre în moschei, iar apoi îl vedem returnând bisericile care fuseseră luate cu forța și returnându-le creștinilor. într-o prelegere susținută de inginerul Nihad Munir Samaan la Centrul Cultural din Homs pe 6 martie 2001: {S-a relatat în majoritatea cărților de istorie arabă, califul Omar bin Abdul Aziz a ales să fie înmormântat în Mănăstirea Sfântul Simeon din Homs (Al -Tabari, Al-Masudi, Yaqut Al-Hamawi și alții), dar niciunul dintre ei nu a menționat care era Simon... Era el vertical sau vertical? El a spus Al-Farazdaq:
أقول لمَّا نعى الناعـون لي عمراً لقد نعيتم قَوَامَ الحق والديــنِ … قد غَيَّبَ الرَّامِسون اليوم إذ رَمَسوا بِدير سمعان قِسطاسَ المَوازِينِ
Se știe că califul Omar devenise ascet în ultimele sale zile și s-a izolat în mănăstire și a urât domnia și treburile ei.. A cumpărat de la Al-Dirani (adică proprietarul mănăstirii) un loc de mormânt pentru un an și a cerut el să fie îngropat în ea.) Citat de final de pe site-ul web Zaidal Online.
وكل الغرابة نراها في تقلّب نظرة عمر بن عبد العزيز بين هذين الموقفين. بدايةً يعتبرهم نجس ويمنع دخولهم المساجد ومن ثم نراه يريد أن يعيد الكنائس التي حوُلت إلى مساجد ويختمها بالتصوف والعيش وطلب الدفن في الدير… الشبكة]
Familia lui Ioan Damaschinul: ولا نعلم شيئاً عن أصل الأسرة التي انحدر منها دفّاق الذهب. ولا نجد شيئاً في المراجع الأولية يؤيد قول فون كريمر العلامة الألماني أن هذه الأسرة بزنطية الأصل وليس لنا أن نقول مع الآب اسحق الأرملي أن هذه الأسرة كانت عربية أو آرامية جارت اليعاقبة وقالت قولهم. فالقديس الدمشقي ابتعد عن أديار اليعاقبة ونسك هو وأقاربه في دير أرثوذكسي في فلسطين هو دير القديس سابا. وشهادة ابن البطريق افتيخيوس أن أبا يوحنا طلب إلى خالد أن يعطي الأمان “له ولأهله ولمن معه ولأهل دمشق سوى الروم” لا تعني أن منصوراً كان سريانياً يعقوبياً. والتلمحري المتوفي في السنة 845 يرى في سرجيوس ابن منصور الكاتب الدمشقي رجلاً خلقيدونياً لا يعقوبياً.
وتوطنت أسرة منصور دمشق ونعمت في أيام موريقيوس (582-602) بالنفوذ والاحترام. فمنصور في عرف افتيخيوس شغل منصباً مالياً هاماً وكاد يكون عامل موريقيوس في ولاية فينيقية اللبنانية. ودمشق آنئذ كانت من أهم مدن هذه الولاية. وأبقى هرقل منصوراً في منصبه بعد دخول الفرس إلى سورية. ومنصور هذا هو الذي فاوض المسلمين باسم سكان دمشق بعد تخلي الروم عنها وهو الذي حظي بعطف أولئك بعد دخولهم إليها وتسلمهم أزمة الحكم فيها فبقي في المنصب الذي شغله في أيام الروم إذا كانت الدواوين كلّها باللغة اليونانية في ذلك العصر، إلى أن استبدلها عبد الملك بالعربية. ولم يدخل سرجيوس ابن منصور في الإسلام كما زعم ابن عساكر وابن شاكر فكلامهما في هذا الموضوع مصنوع وحديثهما مُزلف. وثيوفانس الراهب الذي دوَّن بين السنة 810 والسنة 814 يؤكد تعلق سرجيوس بالدين المسيحي وينعته بما تعريبه “كان مسيحياً كاملاً”.
Muawiyah s-a întărit după ce Uthman a fost numit calif în anul 644 AH.El intenționa să monopolizeze puterea în Siria. Apoi a devenit calif omeiad în Damasc, așa că a căutat ajutor de la creștini în război și pace, l-a desemnat pe Ibn Athal să se ocupe de impozitul de la Homs și i-a păstrat pe membrii familiei Al-Mansur în pozițiile lor din Damasc.
Sergius și-a dedicat sfaturile lui Muawiyah și a muncit din greu pentru a-l sfătui, așa că puterile lui s-au extins și au inclus biroul de luptă pe lângă finanțe. Muawiyah l-a desemnat în timp ce se afla pe patul de moarte să gestioneze problemele după moartea sa până când fiul său Yazid s-a întors din campanie pe care o conducea în Asia Mică. Yazid l-a ținut pe Sergius așa cum era. Și la fel a făcut și Muawiyah II.
وأحب عبد الملك أن يستبدل اليونانية بالعربية في الدواوين المالية وما تبعها وأن يغير بعض النظم في هذه الدواوين فلم يرضَ سرجيوس عن ذلك فولى عبد الملك سليمان ابن مسعود وهو “أول مسلم ولي الدواوين”. وتوفي سرجيوس بين السنة 703 والسنة 705.
Serghie a lăsat în urmă doi fii, dintre care unul a fost Ioan grăbitorul de aur, care este campionul istoricilor musulmani, iar celălalt a fost tatăl lui Ştefan de Sabaiti, iar numele lui nu-i ştim. Ştefan s-a călugărit şi în Mănăstirea Sfântul Saba. A fost urmat de un văr pe nume Gregory, care era renumit pentru organizarea de imnuri. În secolul al IX-lea, doi patriarhi din aceeași familie și-au asumat puterea asupra Patriarhiei Ierusalimului: Serghie (842-858) și Ilie al III-lea (879-907).
John a crescut într-o casă de bogăție, prestigiu și cunoaștere. Damascul trebuie să fi fost binecuvântat cu un liceu ca și alte orașe din acea epocă. Mary Ibn Suleiman spune că episcopii au urmat exemplul nestorianului Catholicos Photios și au înființat școli în centrele eparhiilor lor. Însă Sergion a fost un om cu educație specială, așa că a căutat un profesor potrivit care să-i învețe și să-și disciplineze fiul Ioan și fiul său adoptiv Cosma. Aceasta a coincis cu căderea unui călugăr sicilian în mâinile piraților musulmani, pe nume și Cosma. Când piratul l-a adus pe acest călugăr și pe alți pasageri ai navei capturate la Damasc, Sergius l-a văzut pe acest călugăr și i-a văzut pe câțiva dintre tovarășii săi îngenunchiați în fața lui, cerând binecuvântări. I-a părut rău pentru situația în care se afla și s-a apropiat și a vorbit cu el și a găsit în el ceea ce căuta. S-a înfățișat în fața califului, iar călugărul și-a căutat inspirația și i-a dat-o. Așa că l-a luat pe Serghie și l-a pus să-și crească cei doi fii, Ioan și Cosma. Acest călugăr era numit și Cosma și era priceput în știință, literatură și arte, așa că i-a învățat pe cei doi băieți limba greacă, literatura, științele, filozofia și muzica ei. Apoi a observat la cei doi băieți o tendință spre divin, așa că le-a învățat principiile teologiei. Când cei doi băieți și-au terminat studiile, călugărul a cerut voie și s-a refugiat la Mănăstirea Sfântul Saba, a fost chemat la gradul episcopal și a fost hirotonit episcop al portului Gaza.
Ioan și dinastia Omayyade: وعوَّلت السلطات الإسلامية على تعريب الدواوين في دمشق العاصمة وفي الولايات ولكن الولاة ألحّوا بوجوب الاحتفاظ بالكتبة والموظفين النصارى. ومن هنا قول سليما ابن عبد الملك: “لم نستغنِ عنهم ساعة ولم يحتاجوا إلينا ساعة واحدة في سياستهم”. فخلف يوحنا أباه في الإدارة “وصار كاتباً لأمير البلد متقدماً عنده صاحب سرّه وجهره وأمره ونهيه”. ومن المبالغ فيه القول أن القديس أصبح مستشار الخليفة الأول.
Ioan și-a îndeplinit bine îndatoririle funcției sale, valorificându-și talentele, cunoștințele și principiile creștine înalte. Apoi i s-a dat de ales între a rămâne în poziția sa și a-și menține credința, așa că a părăsit lumea fără regret.
ويقول الراهب ميخائيل في سيرة يوحنا الدمشقي أنه لما رأى يوحنا ما صارت إليه الكنيسة من الاضطهاد والاضطراب في أثناء حرب الأيقونات هب يدافع عن الإيمان القويم فألّف في ذلك ودهم رأيه بالبراهين اللاهوتية والمنطقية وذلك بلغة يونانية فصحى. فراع الأمبراطور ما رآه من هذا الخصم العنيد ففكر في إهلاكه بالحيلة. فأمر بتزوير رسالة تنسب إلى يوحنا وتوجه إلى الأمبراطور ويجيء فيها وصف ما يلاقيه المسيحيين على يد المسلمين من الذل والهوان ويبين فيها مواقع الضعف في الدولة الأموية. ثم تظاهر الأمبراطور لاوون بصداقة الخليفة عمر ابن عبد العزيز وكتب إليه يطلعه على خيانة يوحنا. فانخدع الخليفة واستشاط غضباً فأمر بيوحنا فقطعت يده وطُرد من الخدمة. ويضيف الراهب ميخائيل أن يوحنا عاد إلى بيته يجر أذيال العار والدم يقطر من يده البريئة الطاهرة. فانطرح أمام أيقونة العذراء وبكى كثيراً وصلى وتضرع ونام. فتراءت له البتول واقتربت إليه وأعادت له يده المقطوعة. وكان هو قد تسلم يده المقطوعة ليدفنها. فلما أفاق وشاهد يديه كاملتين ذهب إلى عمر وأراه يده كاملة. فدهش الخليفة وطلب إليه أن يعود إلى وظيفته. لكن يوحنا باع ما عنده ووزع ثمنه على الفقراء والأديار والكنائس وقصد دير القديس سابا وتضرع إلى الآباء أن يقبلوه في عدد صغار المبتدئين. ويلاحظ هنا أن أعمال المجمع المسكوني السابع خالية من أية إشارة إلى قطع اليد والأعجوبة وإن المؤرخين وقدرينوس وأفراميوس وزوناراس ونيقيقورس ساكتون عن هذا الخبر بكامله. واقدم سيرة كُتبت عن القديس يوحنا الدمشقي وتعود للقرن التاسع على يد الراهب ميخائيل المسمعاني تذكر قصة قطع اليد وأيقونة تعود إلى القرن الثامن الميلادي أضاف القديس يوحنا عليها يد ثالثة بقيت هذه الأيقونة في دير القديس ساباً من منتصف القرن الثامن حتى القرن الثالث عشر حين زار القديس سابا رئيس أساقفة صربيا الدير، فقدمت له هذه الأيقونة المقدسة كبركة له فحملها معه إلى صربيا وبعدها انتقلت إلى الجبل المقدس اثوس ومن ذلك الحين إلى اليوم لا تزال الأيقونة قائمة على مقام الرئاسة وسط الكنيسة وهذه الأيقونة تعرف: بـ”أيقونة العذراء ذات الثلاثة أيدي”.
Ioan călugărul: واعتزل يوحنا قومه وابتعد عن ضوضاء العالم وأكاذيبه فانتقل من القصور والرياض إلى الصوامع والقفار. وكان اسمه قد ملأ الدنيا رغم حداثته فخشي رهبان القديس سابا أن يكون شوقه للحياة الرهبانية ريحاً عاصفة فيعود بعد مدة إلى بيته وسابق عهده. فامتحنوه فأقاموا عليه مرشداً طاعناً في السن شديداً على نفسه وعلى غيره. فأمر ألا يسير بموجب إرادته في أمر من الأمور وألا يفتر في البكاء عن ذنوبه الماضية وألا يستعلي بسبب ما عنده من العلوم. “وألا يعمل عملاً دون رأيه ومشورته. ولا يكتب رسالة إلى أحد”. فلبَّى يوحنا وخضع ولم يخالف لمرشده أمراً فكان كبياً في نسكه وتواضعه بقدر ما كان في مكانته الاجتماعية ومنصبه الحكومي. وعلم يوحنا أن أحد رفقائه الرهبان فقد والده فرثى لحاله وحادثه معزياً وذكر قول شاعر من شعراء اليونانية فنقله إليه: وهذه الأرض لا تبقي على أحد ولا يدوم على حال لها شأن. فوبخه مرشده على إظهار معارفه الأدبية وعاقبه بالسجن في غرفته فأصغى للقول وقَبِله وأذعن.
Atunci conducătorii au vrut să-l promoveze pe Ioan, dar ghidul nu a fost mulțumit și i-a convins până când virtutea i-a fost dovedită. Așa că i-a poruncit lui Ioan să ducă o cantitate de coșuri pe care călugării le țeseau și să le ducă la Damasc, țara lui Ioan, să le vândă în piețele sale! Ghidul a crescut prețul coșurilor și l-a sfătuit să nu se mai întoarcă până nu le va vinde pe toate. Așa că Ioan a înșeuat măgarul mănăstirii, l-a încărcat cu un munte de coșuri și l-a condus pe drumul Damascului. A ajuns în orașul natal și a rătăcit prin capitala omeiadă, arătându-și coșurile, dar nu a găsit pe cine să le cumpere din cauza prețurilor mari. Nu a trecut mult până când oamenii l-au cunoscut.
S-au întors să vadă acel chip mare care devenise un călugăr disprețuitor care vindea coșuri. L-au pisat cu întrebări, i-au făcut cu ochiul și i-au denunțat prețurile, făcându-și joc de el. Cât despre el, și-a păstrat calmul și a răspuns la ceea ce a auzit doar cu tăcere și dispreț. Atunci unul dintre vechii lui slujitori a venit la el și a cumpărat toate coșurile și și-a încheiat chinul și încercarea. Ioan s-a întors la mănăstire, biruitor asupra demonului mândriei și al înfățișării.
Am stat în fața ușilor templului tău și nu am povestit gândurile inacceptabile. Dar Tu, Hristoase Dumnezeule, care l-ai îndreptățit pe vameș și ai milă de femeia canaanită și ai deschis hoțului porțile Paradisului, deschide-mi măruntaiele dragostei tale pentru omenire și acceptă-mă când mă apropii de tine și atinge-te, așa cum ai primit pe adultera și pe cea care sângera cu sânge. (Metalope de Ioan Damaschinul)
Ioan preotul și predicatorul: Sfântul nostru a mers să studieze și sa aprofundat în teologie prin mâna lui Ioan al IV-lea, Patriarhul Ierusalimului (706-734), a fost hirotonit preot și predicator, urca de la mănăstire în Orașul Sfânt pentru a preda și predica în Biserica Învierii şi în alte părţi. Talentele sale au fost evidente în această perioadă a vieții sale, deoarece predicile și lucrările sale erau elocvente în fraze, frumos scrise și puternice în argumente.
Yazid al II-lea, califul omeiadă, a ordonat distrugerea tuturor icoanelor din biserici, iar colegul său și contemporanul Leon al III-lea, împăratul roman, l-a urmat în aceasta, așa cum vom vedea mai târziu.Sfântul nostru s-a ridicat pentru a apăra adevărata religie, propovăduind. , scriind și amenințăndu-l că îl va blestema și îl va tăia (726-730). Când Germanus a abdicat de la scaunul de la Constantinopol (730), Ioan a participat la lucrările Conciliului de la Ierusalim și ia ales pe episcopi să cheme erezia împăratului și să-l destituie. S-a menționat în unele referințe că Ioan a făcut turul orașelor Palestinei și Siriei și a ajuns chiar la Constantinopol, dezbătând și apărând. Dar este o afirmație slabă. Cel mai probabil, potrivit specialiștilor, este că Ioan și-a petrecut această perioadă a vieții între Mănăstirea Sfântul Saba și Orașul Sfânt și că a părăsit această zonă o singură dată în anul 734 pentru a face față loviturii pe care califul Hisham al-Umayyad. îndreptat către fratele său, tatăl lui Stephen al-Sabaiti.
Ioan grăbitorul de aur: وتآليف يوحنا الدمشقي عديدة بعضها لاهوتي فلسفي وبعضها جدلي وبعضها زهدي رهباني وبعضها تفسيري والبعض الآخر تسبيحي طقسي. ولكن الدمشقي لاهوتي في الدرجة الأولى “فما نثر ولا نظم ولا ناظر ولا علم إلا إثباتاً للحقيقة المنزلة أو تمهيداً لها أو دفاعاً عنها أو تبياناً لأسرارها”. وأشهر ما صنَّف في اللاهوت ينبوع المعرفة والمقدمة في العقائد والإيمان الحق والثالوث الأقدس وإيضاح الإيمان. وأشهر هذه المصنفات وأكملها ينبوع المعرفة وقد جاء في ثلاثة فصول فلسفية وكتاب الهراطقة وتفصيل الإيمان الأرثوذكسي. وقال الدمشقي في الطريقة التي اتبعها في عرض ينبوع المعرفة: “سأبين أولاً أحسن ما عند الحكماء لأنه هبة من لله للبشر وسأورد هذيان الهراطقة لنعرف ضلالهم فنزداد تعلقاً بالحقيقة ثم أشرح بعون الله الحقيقة التي تقوض الضلال وتطرد البهتان” وأضاف محدداً علاقة الفلسفة بالإيمان فقال: “وبما أن الرسول يقول امتحنوا كل شيء وتمسكوا بما هو حسن فسندرس تعاليم الحكماء الوثنيين لعلنا نجد عندهم ما يحسن اتخاذه ونجني للنفس ثمرة تفيدنا. هذا وكل صانع يحتاج إلى أدوات لصناعته ولا بد للملكة من خادمات. فلنجمع التعاليم التي تخدم الحقيقة بعد أن ننتزعها من طغيان الكفر ولا نسيء استخدام الخير ولا نستخدم فن الجدل لإغواء البسطاء. ولو كانت الحقيقة لا تحتاج إلى براهين مختلفة فلنستخدم المنطق أيضاً لدحض البهتان وتحطيم أعداء الإيمان. أجل يجب أن نكتفي بما أوحى الله إلينا بواسطة ابنه وأنبيائه ورسله ويجب أن نثبت فيه غير ناقلين حدود الأبدية ولا خارجين عنها”.
Baza credinței conform goanei aurului este revelația divină, nu ingeniozitatea minții umane.Sufletul are nevoie constantă de un învățător, iar învățătorul care este liber de greșeală este Hristos. Și să-i auzim vocea în Sfânta Biblie.Sufletul care bate activ și stăruitor la ușa grădinii Sfintei Biblie este ca un copac plantat lângă râurile de apă. Damascul aderă cu tărie la tradiția apostolică deoarece Sfânta Biblie însăși cere această aderență.
وحاول الهراطقة الدفاع عن أضاليلهم بفلسفة أرسطو. فصرخ الدمشقي بهم: “أتجعلون أرسطو قديساً وثالث عشر الرسل! أم تعتبرون الوثني أكثر من الكتبة الملهمين!” ثم انبرى يحارب هؤلاء بسلاحهم بفلسفة أرسطو. ولم يكن عمله هذا أمراً يسيراً فموقف أرسطو من القوى فوق الطبيعة مناقض لعقائدنا المنزلة ولا سيما سر الثالوث الأقدس والتجسد الإلهي. ولكن الدمشقي وفِّق إلى إصلاح بعض نظريات أرسطو ولا سيما فيما يتعلّق باللاهوت الطبيعي وعلم الأخلاق وخلود النفس. وأخذ عن أرسطو كثيراً من التحديدات ولكنه أضاف إليها أشياء وأشياء كالفرق بين الطبيعة والجوهر والأقنوم واستعان بها على إنشاء تعابير خاصة بعلم اللاهوت مستقلة عن المذاهب الفلسفية العديدة دقيقة خالية من الالتباس الذي أدى فيما مضى إلى الجدل والخصام والشقاق. وهكذا فإن قديسنا أدرك قوة فلسفة أرسطو فانتزعها من أيدي أعداء الإيمان وسخّرها فنصرها ووضعها في خدمة رجال اللاهوت الذين أتوا بعده كبطرس اللومباردي وتوما الأكويني فأصبح بحق مؤسس اللاهوت السكولاستيكي.
Al-Dimashqi este considerat în istoria gândirii creștine a fi un teolog al misterului întrupării divine. El s-a ocupat de acest secret uimitor în majoritatea lucrărilor sale teologice, dincolo de orice succes, pentru a extrage din doctrina uniunii ipostatice tot ceea ce spunem despre credință și teologie. El și-a susținut concluziile logice cu textele Bibliei și mărturiile părinților, fără a lăsa loc de îndoială asupra validității a ceea ce credea.
Al-Dimashqi a fost un savant în polemici, iar scrisorile sale erau solide în argumente și concluzii solide și i-au respins pe oamenii inovației ca fiind disprețuitori și dezgustători. Cele mai faimoase dintre ceea ce a scris în controversă au fost cele trei scrisori ale sale în apărarea icoanelor. Se pare că a scris-o între anii 726-730, așa că a arătat viziunea corectă în cinstirea sfinților și a definit problemele legate de această temă, iar până astăzi ne bazăm pe cuvintele acestui mare sfânt în poziția noastră asupra icoanelor.
ولم تبكم قرارات المجمع الخامس من قال بالطبيعة الواحدة فجاء الدمشقي يكمل عمل افلوغيوس الأنطاكي وتيموثاوس القسطنطيني وانسطاسيوس الأنطاكي وانسطاسيوس السينائي فكتب رسالته الشهيرة في التريصاجيون ووجهها إلى الأرشمندريت جوردانس فأيد فيها الموقف التقليد من آغيوس المثلثة موجهة إلى الأقانيم الثلاثة لا إلى الابن فقط وأنه بالتالي لا يجوز أن يضاف إليها قول بطرس القصار “أنت الذي صُلبت من أجلنا”. وكتب الدمشقي رسالة ثانية باسم بطرس متروبوليت دمشق إلى أسقف دار اليعقوبي مفتداً موقف اليعاقبة مثبتاً رأيه بالمنطق وبأقوال الآباء. وعاصر الدمشقي إيليا الأول بطريرك اليعاقبة (723+). وكان هذا أرثوذكسياً فلما طالع مؤلفات سويروس الأنطاكي جنح إلى القول بالطبيعة الواحدة فسقَّفه اليعاقبة على كرسي أوفيمية ثم رقّوه بطريركاً عليهم. فوجه إليه لاوون أسقف حرّان الأرثوذكسي رسالة في موضوع جنوحه عن العقيدة الأرثوذكسية فأجابه البطريرك الجانح برسالة يحتج فيها عن نفسه وأشار فيها إلى رسالتين وضعهما الدمشقي في موضوع الجدل لا نعرف لهما نصاً.
Printre lucrările sfântului nostru se numără două scrisori de răspuns către nestorieni în care el dovedește dumnezeirea Domnului Mântuitorului și unitatea personalității sale, a răspuns și celor care spuneau despre o singură voință, după exemplul Sfinților Sofronie și Maxim. .
وكانت المانوية قد عادت إلى الظهور في منتصف القرن السابع متّخِذة ثوباً جديداً فعرفت بالبولسية. واضطربت بها الألسنة وتفشّت في أرمينا والجزيرة وسورية. وتدرَّع أصحابه بالآية: “حيث العابدون الحقيقيون يعبدون الآب بالروح والحق” فرفعوا الأيقونات ومنعوا السجود للصليب المقدس واستغنوا عن إكرام العذراء والقديسين. فأمسك قديسنا يراعه وجال جولة موفقة في ميدان العقيدة ولا سيما الخريستولوجية منها وصنّف رسالتين في الرد على المانويين البولسيين.
Apoi au sosit musulmanii purtând Coranul și memorând hadith-urile, iar Al-Dimashqi a fost nevoit să apere secretele unul câte unul. O sută și primul capitol a venit ca un răspuns explicit la credința islamică. Și-a întărit studenții în credință prin metoda întrebării și răspunsului și au apărut primul și al doilea dialog cu musulmanii. Cartea sa, Tipul cunoașterii, nu a fost lipsită de un răspuns la musulmani, deoarece capitolele sale despre Unul, Sfânta Treime și Întruparea Divină sunt toate răspunsuri la musulmanii controversați.
Al-Dimashqi era, de asemenea, preocupat de asceză și călugărie. Cea mai cunoscută carte pe acest subiect este cartea Paralel. Această carte a fost în trei capitole, primul dintre care a discutat despre Trinitate și monoteism, al doilea a inclus părerea lui Al-Dimashqi despre om și preocupările sale, iar al treilea a inclus o discuție amplă despre virtuți și vicii. Autorul a pus în contrast fiecare viciu cu o anumită virtute. De aici și paralelismul din titlul întregii cărți.
Tradiția spune că sfântul nostru a scris cartea mângâietorului grec, Octoichos, și poate că a coordonat, organizat și adăugat la ea. S-a mai spus că a compus un număr mare de legi de serviciu, că a jucat un rol important în organizarea Typikonului Sfântului Saba, că a compus cea mai mare parte din Octochus, precum și un număr mare de legi și tropare și că a introdus un îmbunătăţire tangibilă a muzicii bisericeşti bizantine. S-a mai spus că el a fost primul care a organizat synaxarum roman.
Al-Dimashqi și literatura arabă: Nu știm dacă sfântul nostru a scris ceva în limba noastră arabă. Dar el a lăsat un impact tangibil asupra științei teologiei și artei dezbaterii islamice arabe. Planul pe care l-a întocmit pentru a-și scrie cartea, Fântâna Cunoașterii, este același plan pe care l-au urmat și teologii mai târziu. La fel ca el, încep cu o introducere filozofică, iar apoi, ca el, trec și la un studiu al religiilor și sectelor înainte de a pătrunde în miezul subiectului. Teologii nu se opresc în acest punct în a lua de la Ioan Damaschinul, pentru că ei urmează exemplul lui în coordonarea discursului despre doctrină, așa că abordează mai întâi subiectul lui Dumnezeu și atributele sale, apoi se mișcă, ca și Damasc, să vorbească despre Dumnezeu și lucrările Lui, iar apoi ele înlocuiesc căutarea profeției cu căutarea lui Hristos.
Moartea si onorurile: وتختلف المراجع في تعيين السنة التي توفي فيها يوحنا الدمشقي اختلافاً كبيراً. فقد تكون السنة 750 وقد تكون السنة 780. ولكن الأب فايهي يرى العبارة الواردة في أعمال مجمع هييرية Hieria سنة 754 دليلاً قاطعاً على أنّ يوحنا الدمشقي توفي قبل هذا المجمع. وهذه العبارة تنص على أن الثالوث الأقدس كان قد “أمات” الثلاثة جرمانوس القسطنطيني وجاورجيوس القبرصي ويوحنا الدمشقي. ثم يرى الأب العالم في كلام لاونديوس الدمشقي عن اسطفانوس السبئيتي ما يعين على تعيين سنة وفاة يوحنا الدمشقي وجعلها سنة 749. فاسطفانوس التحق بعمه يوحنا في دير القديس سابا وهو في التاسعة من عمره. وبقي معه في الدير خمسة عشر عاماً وتوفي في التاسعة والستين من العمر في السنة 794. فلو طرحنا 69 من 794 عرفنا سنة ولادة اسطفانوس وجعلناها السنة725. ثم لو أضفنا تسع سنوات إلى هذه السنة عرفنا السنة التي دخل فيها اسطفانوس الدير (734) ولو أضفنا إلى هذه السنة الخمسة عشر عاماً التي قضاها اسطفانوس في جوار عمه يوحنا بلغنا السنة 749 سنة وفاة قديسنا.
Duhul sfântului nostru s-a revărsat în anul 749 în Mănăstirea Sfântul Saba și acolo a fost înmormântat. Apoi oasele sale au fost transferate la sfârșitul secolului al XII-lea sau începutul secolului al XIII-lea la Constantinopol la Biserica Tuturor Sfinților, lângă Biserica Apostolilor. Apoi cruciații au jefuit aceste două sanctuare. Turcii au venit după ei și au demolat-o pentru a crea Moscheea Sultan Mehmed al II-lea.
وملأ يوحنا الدمشقي الكنيسة بعبير فضائله وعلمه فأكرمه المؤمنون في حياته وبعد وفاته. وردد المجمع المسكوني السابع (787) صدى هذا الإكرام فأعلن قداسة يوحنا الدمشقي في جلسته السابعة وهتف: “ليكن ذكره خالداً”. ثم نظّم اسطفانوس المرتل مديحاً ليوحنا في أواخر القرن الثامن فأتحفنا بما لا نزال نردد ونرتل في الرابع من كانون الأول من كل عام:
Cum te numim, Sfinte? Ioan, vorbitorul de teologie, sau mama lui David psalmistul. Akthar este inspirat de Dumnezeu. Sau o rugăciune pastorală. Îmbunătățiți auzul și rațiunea și încântați adunările bisericești. Și cu cuvintele tale care duc la acțiune, împodobiți ținuturile. Așa că rugați-vă pentru mântuirea sufletelor noastre.