Vindecarea nebunilor din regiunea Gadarenilor:
Și au venit de cealaltă parte a mării, în țara Gadarenilor. Și când a ieșit din corabie, îndată i-a întâmpinat din morminte un om stăpânit de un duh necurat, locuința lui era în morminte și nimeni nu putea să-l lege, nici cu lanțuri. Pentru că era adesea legat cu lanțuri și lanțuri, așa că a rupt lanțurile și a rupt lanțurile. Și nimeni nu a fost în stare să-l umilească. Și era mereu zi și noapte în munți și în morminte, strigând și tăindu-se cu pietre. Când l-a văzut pe Isus de departe, a alergat și s-a închinat lui și a strigat cu glas tare și a zis: „Ce am eu cu tine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt? Vă rog să jurați pe Dumnezeu că nu mă chinuiți!” Pentru că i-a zis: „Ieși din om, duh necurat”. El l-a întrebat: „Cum te cheamă?” El a răspuns: „Numele meu este Legiune, pentru că suntem mulți”. Și l-a rugat multe lucruri să nu-i trimită din țară. Și era o turmă mare de porci care pășteau în munți. Atunci toți demonii L-au rugat, zicând: „Trimite-ne la porci, ca să intrăm în ei”. Așa că Isus le-a dat imediat permisiunea. Deci duhurile necurate au ieșit și au intrat în porci. Atunci turma s-a repezit de pe stâncă în mare și erau vreo două mii și s-au înecat în mare. Iar păstorii porcilor au fugit și au spus-o în oraș și în sate. Așa că au ieșit să vadă ce s-a întâmplat. Și au venit la Isus și l-au văzut pe demonic, în care erau refugiații, șezând și îmbrăcat și cu mintea lui bună. Deci le era frică. Atunci cei care au văzut le-au spus cum sa întâmplat cu demoniacul și despre porci. Așa că au început să-i ceară să-și părăsească granițele. Iar când a intrat în corabie, cel stăpânit de demon l-a rugat să fie cu el. Dar Isus nu l-a părăsit, ci i-a zis: „Du-te acasă și la familia ta și spune-le cât de multe a făcut Domnul pentru tine și a avut milă de tine”. Deci s-a dus și a început să vestească în Decapole cât de mare făcuse Isus pentru el. Toți erau uimiți. (Marcu 5:1-20, Matei 8:28-34, Luca 8:26-39).
Această narațiune a lui Marcu, cea mai lungă dintre narațiunile Evangheliilor sinoptice, se termină cu zicala (Versetul 20Nebunul recuperat a devenit un predicator al lui Hristos în regiunea Decapolis. Dar, pe lângă această viziune apostolică, evanghelistul a vrut să-l arate pe Isus ca pe un Mesia puternic care îl învinge pe Satana, îi paralizează lucrările și eliberează oamenii din sclavia lui, inaugurând astfel o nouă eră pentru umanitate care a fost vestită în Vechiul Testament și realizată în Vechiul Testament. Biserica.
تحصل العجيبة “عبر البحر” أي في المنطقة المقابلة للجليل عبر البحيرة. تذكر المخطوطات المختلفة العبارات التالية: “كورة الجرجسيين”، “كورة الجراسيين”، “كورة الجدريين”. تعود العبارة الأولى إلى تصحيح أوريجنس (Origene) الذي يتكلم عن مدينة مجهولة اليوم اسمها جرجسة، معتبراً أن جراسة مدينة في العربية. ونحن نعلم أن مدينة جراسة تقع على بعد 60 كلم من البحيرة في منطقة المدن الخمس. العبارة الأصح إذاً هي “الجدريين” لأن مدينة جدرة (فيها مدرسة للفلاسفة الرواقين) تقع قرب بحيرة جنيسارت، على بعد 10 كلم إلى الجنوب الشرقي منها؛ ومن جهة ثانية لم يحصل الحدث داخل المدينة بل حواليها، “في كورة الجدريين…”، أي في منطقة البحيرة. وما جاء عند لوقا 8: 26 “التي هي مقابل الجليل” يدعم وجهة النظر هذه.
Este descrisă starea pacientului care l-a întâlnit pe Isus când a coborât de pe corabie (Versetul 2) بأنها شقية بائسة. فيه “روح نجس” أي فيه “شيطان” (démonisé) ويسكن القبور. ولو أردنا أن نصفه بعبارة معاصرة لقلنا أنه لا ينسجم مع المجتمع لأنه لا يعيش بين البشر بل بعيداً عنهم في القبور والجبال (Versetele 3 și 5)، تسوده عادة أذية نفسه (“يجرح نفسه بالحجارة”)، يأخذ موقفاً إيجابياً لكنه لا يستطيع أن يضبط (اPentru versetul 4)، وهو يعاني من انقسام داخلي في شخصيته (“اسمي لجيون لأننا كثيرون”). هكذا نشاهد خليقة الله “الحسنة جداً” توصف بهذه الصورة الحزينة بعدما صارت فريسة للشيطان.
لكن الإنجيلي يُظهر يسوع محرراً للبشر من مثل هذه العبودية ومجدداً طبيعتهم المنفسدة. يعترف الروح الشرير المخفي في المريض بمثل هذا السلطان الإلهي لدى المسيّا، ولذلك يصرخ نحو يسوع بفم المريض “ما لي ولك يا يسوع ابن الله العلي”. في هذه الجملة يعترف الشيطان: 1- أنه لا يوجد أي شي مشترك بينه وبين يسوع، لأن يسوع يريد خلاص البشر بينما هو يريد هلاكهم؛ 2- أن المتكلم معه هو ابن الله العلي. إذاً فهو يضيف صفة سامية لا يعرفها الناس لشخصية يسوع المسيانية؛ 3- أن ظهور المسيّا في العالم يعني إبطال عمله الفاسد.
برهان آخر على اعتراف الشيطان بقدرة يسوع هو جوابه سؤال يسوع عن اسمه: “اسمي لجيون لأننا كثيرون” (Versetul 9), pentru că numai cei mai puternici se pot întreba despre numele cuiva care este inferior lui și mai slab decât el, conform conceptului de atunci. Divizia romană numită Legiune era formată din 4 până la 6 mii de oameni și 300 de cai. Acest lucru nu înseamnă că un astfel de număr era prezent în interiorul pacientului, dar înseamnă că erau mulți, o întreagă armată, care ar putea sfâșia grav personalitatea unei persoane.
Demonii îi cer lui Isus să nu-i trimită la locul de chin, ci să le permită să trăiască într-o turmă de porci din apropiere (Versetele 11-12). يقبل يسوع طلبهم “غير مقتنع منهم بل بتدبير مقصود من قبله”، حسب القديس يوحنا الذهبي الفم. ما هو “التدبير” الذي اتخذه يسوع عندما سمح للشياطين أن تسكن في حوالي 2000 خنزير اندفعت من على الجرف إلى البحر (Versetul 13)? Unii spun că ceea ce s-a întâmplat a fost pedepsirea păstorilor care crescură porci interzis de Legea mozaică. Această interpretare este incorectă deoarece evenimentul s-a petrecut într-un pământ păgân (Decapola) unde interdicția nu are sens. Prin îndeplinirea cererii demonilor, Isus dorește cel mai probabil să sublinieze efectul distructiv al prezenței lor, pentru că oriunde se găsesc, fie în oameni, fie în animale, ei aduc distrugere. Isus dorește, de asemenea, să sublinieze vrednicia incontestabilă a omului pentru fiecare sacrificiu demn pentru a-și asigura mântuirea.
Păstorii s-au grăbit să spună oamenilor din oraș și din sate.Versetul 14) الذين جاؤوا إلى مكان العجيبة، فرأوا المجنون أولاً “لابساً وعاقلاً” (Versetul 15), așa că le era frică. Desigur, ei considerau distrugerea turmei de porci mai importantă decât vindecarea nebunului și se temeau că prezența lui Isus în provincia lor va aduce alte calamități. Așa că l-au rugat să-și părăsească hotarele. Frica lor a fost cea care i-a determinat să nu recunoască puterea lui Isus și să-L închine ca Mesia, ci la dorința de a scăpa de el (Versetele 16-17).
وعلى العكس فإن المجنون المعافى الذي لم يكن يحتمل أن يسكن بين الناس قبلاً هو الآن “يلبس ويعقل” ويطلب أن يكون مع يسوع (Versetul 18). Întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu transformă radical o persoană și o face un izvor de mântuire pentru alții. Isus nu acceptă cererea nebunului, ci mai degrabă îl trimite să predice ceea ce Domnul a făcut pentru el (Versetul 19). Versetul 20 ne face să înțelegem că cel care a fost vindecat a propovăduit creștinismul în regiunea Decapolei. Entuziasmul său misionar este rezultatul întâlnirii sale vie cu Isus și rezultatul mântuirii sale prin el.
في رواية متى عن الموضوع نفسه (8: 28 – 9: 1)، يتكلم عن شفاء مجنونين وليس عن شفاء واحد. هل هي عجيبة أخرى؟ إن التشابه بين الأناجيل الثلاثة لا يسمح لنا بمثل هذا الافتراض خاصة وأن الإنجيليين مرقس ولوقا يضعان هذه العجيبة فوراً بعد تسكين العاصفة عند اجتياز يسوع مع تلاميذه. كيف نستطيع إذاً أن نفسّر مثل هذا الاختلاف؟
Este probabil ca Evanghelistul Marcu să menționeze unul dintre nebunii care era cel mai periculos și mai cunoscut locuitorilor din regiune. Aceasta este ceea ce spun majoritatea Părinților Bisericii. Pe de altă parte, putem spune că tradiția Matei vorbește despre doi nebuni, în timp ce tradiția Marcu și Luca vorbește despre un nebun. Iată ce se întâmplă cu orbii din Matei (9:27-35 și 20:29-34).
Ceea ce contează pentru evanghelici nu este numărul de pacienți vindecați, ci mai degrabă concentrarea lor asupra puterii lui Isus ca Mesia de a-l alunga pe Satana, de a pune capăt lucrării sale corupătoare în lume și, ca rezultat, eliberează oamenii din sclavia lui. Pe asta se concentrează în special Matei, întrucât personajul celor doi nebuni nu prea apare (Isus nu le vorbește, nu vorbește despre ceea ce li s-a întâmplat după recuperare, nu vorbește despre starea lor după însănătoșire ca în Marcu). și Luca). Mai degrabă, el pune mai mult accent pe Fiul lui Dumnezeu care vorbește cu diavolii și îi pedepsește. Evanghelistul vrea să sublinieze asta Lucrarea lui Hristos inaugurează un nou timp Puterea lui Satan este învinsă, bolnavul se retrage, iar persoana este eliberată. Trăim acest timp nou în biserica fondată și adunată de Mesia.
Vindecarea femeii cu vărsare de sânge și creșterea fiicei lui Iair:
Și după ce Iisus a trecut din nou în corabie pe malul celălalt, s-a adunat o mare mulțime la el. Și era lângă mare. Și iată că a venit unul dintre fruntașii sinagogii, al cărui nume era Iair. Și când l-a văzut, a căzut la picioarele lui. L-a întrebat multe lucruri, spunând: „Fiica mea este la ultima suflare. Aș vrea să vii și să-ți pui mâna peste ea, ca să fie vindecată și să trăiască.” Deci a mers cu el și o mulțime mare l-a urmat și ei îl înghesuiau.
Și era o femeie care de doisprezece ani avea o hemoragie, și suferise foarte mult de la mulți doctori, și cheltuise tot ce avea și nu câștigase nimic, dar nimic. A văzut o situație mai rea. Când a auzit de Isus, a venit în spatele mulțimii și i-a atins haina. Pentru că ea a spus: „Dacă mă ating chiar și de hainele lui, voi fi vindecată”. Și îndată s-a secat izvorul sângelui ei și a știut în trupul ei că s-a vindecat de boală. Imediat Iisus s-a întors în mijlocul mulțimii, simțind în sine puterea care ieșea din el și a zis: „Cine s-a atins de hainele mele?” Atunci ucenicii lui i-au zis: „Vezi mulțimea care te înghesuie și zici: „Cine m-a atins?””. Și s-a uitat în jur să vadă cine făcuse asta. Dar femeia a venit, înfricoșată și tremurândă, știind ce i s-a întâmplat, și a căzut jos și i-a spus tot adevărul. Așa că i-a zis: „Fiică, credința ta te-a făcut bine. Du-te în pace și eliberează-te de boala ta.”
În timp ce vorbea el, au venit din casa conducătorului sinagogii și au zis: „Fiica ta a murit”. De ce îl mai tulburi pe Stăpân? Iar Iisus a auzit îndată cuvântul rostit și a zis conducătorului sinagogii: „Nu te teme, ci doar crede”. El nu a permis nimănui să-l urmeze, în afară de Petru, Iacov și Ioan, fratele lui Iacov. A venit deci la casa conducătorului sinagogii și a văzut zbuciumul: ei plângeau și urlau mult. Așa că a intrat și le-a zis: „De ce faceți tam-tam și plângeți? „Fata nu este moartă, dar doarme”. Au râs de el. Dar el însuși i-a scos pe toți afară și a luat pe tatăl fetei și pe mama ei și pe cei ce erau cu el și a intrat acolo unde zăcea fata. El a luat mâna fetei și i-a spus: „Talitha, ridică-te”. Și îndată s-a ridicat domnișoara și a mers. Pentru că avea doisprezece ani. Au fost foarte uimiți. Așa că le-a cerut ferm ca nimeni să nu știe despre asta. El a spus că ar trebui să i se dea ei să mănânce. (Marcu 5:21-43, Matei 9:18-26, Luca 8:40-56).
تشهد الروايتان على سيادة يسوع على المرض والموت. لا يربط بينهما الزمن بل موضوع الإيمان المشترك في قدرة يسوع على الشفاء. كانت الامرأة النازفة الدم معتبرة نجسة بسبب نوع مرضها (أنظر سفر اللاويين 12: 1، 15: 9 و25…)، ولذلك لم يكن لها الحق في ملامسة الناس الآخرين. لكن إيمانها في قدرة يسوع على الشفاء كانت أقوى من الأوامر الناموسيّة، لذلك عندما اختلطت بالجموع لامست ثياب المعلّم وشفيت. بعد سؤال يسوع “من لمس ثيابي” (Versetul 30)، ارتعدت الامرأة واضطرت أن تخرج من الجمع المجهول وتأتي للقاء يسوع الشخصي. لم يوبّخها الرب على عملها (كما كانت تنتظر)، لكنه أبرز إيمانها بمناداته إياها “يا ابنة” (رغم سنها المتقدم حتماً)، مرتباً إياها في مصف عائلة الله، هذه العائلة التي يؤسسها هو، المسيا، على الأرض.
Comentatorul Theophylectus oferă o interpretare simbolică a romanului, considerând umanitatea sângerând și incapabil de a fi vindecat de doctorii și înțelepții acestei lumi, dar și-a găsit vindecarea în legătura cu Hristos.
يقع حدث الشفاء بينما كان يسوع مصحوباً بالجمع متوجهاً إلى بيت رئيس المجمع يايرس لكي يشفي ابنته المشرفة على الموت. وبينما هو يتحدّث مع الامرأة التي شفاها، جاء مُرسلون من قبل بيت رئيس المجمع معلمين إياه بموت الابنة ولذلك لم يعد من داعٍ لإزعاج المعلّم (نلاحظ حسب رواية متى أن الابنة كانت قد ماتت عندما جاء يايروس إلى يسوع متوسلاً إليه لكي يضع يده عليها ويشفيها). لم يعطِ يسوع أهمية خاصة للخبر “فسمع يسوع لوقته الكلمة التي قيلت”، بل قال ليايروس “لا تخف، آمن فقط”. من الطبيعي أن يكون موت الابنة قد زعزع آمال رئيس المجمع. لكن الإنجيل لم يخبرنا عنه لأن اهتمامه مركز على قدرة المسيا في الشفاء.
وبينما كانت الساعة ساعة إعلان يسوع عن قدرة الله ومجده، ترك الجمع واصطحب معه ثلاثة من تلاميذه، بطرس ويعقوب ويوحنا، وتوجّه إلى بيت رئيس المجمع حيث سمع “ضجيجاً: يبكون ويولولون كثيراً” (Versetul 38), adică începuse plânsul peste morți. Conform obiceiului de înmormântare în Palestina (vezi Grundmann, pagina 117), chiar și în înmormântarea unui israelian sărac, era necesar ca o femeie îndoliată să cânte cântece elegiace și două instrumente muzicale pentru a alunga spiritele rele care încercau să răpească. sufletul care ieșise de curând din trup și nu era încă aproape de el.
في ملاحظة يسوع أن “الصبية لم تمت لكنها نائمة”، والتي يجيب عنه الحاضرون بالاستهزاء “فضحكوا عليه”، يرى يسوع الموت نوماً، لأنه سيّد الحياة والموت، فيمسك بيد الصبية ويعطي أمراً قاطعاً بقيامها. في هذه النقطة يذكر لنا الإنجيلي التعبير الآرامي الذي استخدمه يسوع لإقامة الميت “طليثا قومي” أي “يا صبية لك أقول قومي”.
Fetița de 12 ani se ridică și merge. Porunca pe care o dă Isus de a-i oferi mâncarea are sensul de a confirma evenimentul și de a-l face dincolo de orice îndoială. Este firesc ca după acest eveniment ciudat, toată lumea să fie surprinsă. După aceea, Evanghelia nu vorbește despre sentimentul mulțimii sau despre cei care înainte râdeau de ea. Evanghelistul vrea să sublinieze Puterea lui Isus asupra morții. وتُختم الرواية بعبارة مرقس المعروفة حول “سرّية المسيا”: “فأوصاهم كثيراً أن لا يعلم أحد بذلك” (Versetul 43).