Înainte de jertfa lui Hristos pe cruce, el a făcut o rugăciune fierbinte pentru toți cei care vor crede în numele Său, cerând Tatălui său să-i păstreze în unitatea divină. Aceste cuvinte ale lui Hristos nu sunt o chemare la unitatea exterioară, ci mai degrabă la unitatea interioară absolută, asemănătoare unității celor trei persoane din Sfânta Treime, adică unității pe care omul a pierdut-o din cauza căderii. Se bazează pe și reprezintă cele trei ipostaze și înseamnă mântuirea și desăvârșirea omului.

În perioada care a urmat Epocii Apostolice, poziția apostolilor în Biserică, așa cum este definită de Biblie, a trecut la episcopi. Autoritatea episcopului în biserica primară era autoritatea lui Hristos și a bisericii și nu era o autoritate personală. Așa cum apostolii aveau „mintea lui Hristos”, deciziile pe care le luau în chestiunile bisericești erau conduse de Duhul Sfânt și nu de ei.