Autorul Epistolei către Evrei afirmă, ca și în textul epistolei de astăzi, că Domnul Isus Hristos este un Mare Preot pentru totdeauna „după rânduiala lui Melhisedec”. Cine este Melhisedec și care este preoția lui în care a devenit și Hristos? Savanții în interpretare sunt unanim de acord că personalitatea lui Melchisedec este ambiguă și învăluită în multă ambiguitate, deoarece Sfânta Biblie îl menționează foarte pe scurt și nu oferă detalii despre locul său de naștere și creștere, nici despre poporul său și credința lor. Cu toate acestea, există un consens în a spune că este o pre-imagine a lui Hristos.

Scriitorul Epistolei către Evrei îl descrie pe Melhisedec drept „regele Salemului, preotul Dumnezeului Prea Înalt” (7:1) și continuă spunând că el este „regele dreptății și apoi regele lui Salem, adică regele păcii, care nu are nici tată, nici mamă, nici neam, nici început de zile, nici sfârşit de viaţă, şi astfel este asemănat cu prin Fiul lui Dumnezeu va rămâne preot pentru totdeauna” (7). :2-3). Scriitorul scrisorii începe de la întâlnirea care a avut loc între Avraam și Melhisedec după ce Avraam s-a întors de la înfrângerea regilor care se adunaseră împotriva lui.Melhisedec l-a binecuvântat după ce a scos pâine și vin pentru că era preot al Dumnezeului Prea Înalt și i-a spus: „Binecuvântat este Avram (așa era numele lui Avraam înainte ca Dumnezeu să-și schimbe numele) de la Dumnezeu.” Cel Prea Înalt este Stăpânul cerului și al pământului și binecuvântat să fie Dumnezeu Cel Prea Înalt, care a dat pe vrăjmașii tăi în mâna ta și i-ai dat o zecime din toate lucrurile” (Geneza 14:18-24). Melhisedec este amintit din nou în Vechiul Testament în Cartea Psalmilor, unde psalmistul cântă: „Domnul a jurat și nu se va pocăi că ești preot în veci, după rânduiala lui Melhisedec” (110:4).

Pare clar că Melhisedec are caracteristici care îl fac mai mare decât Avraam și toți preoții din Vechiul Testament care îi aparțin lui Avraam. Prin urmare, scopul menționării lui Melhisedec este de a indica sfârșitul preoției evreiești, deoarece scriitorul neagă credința tradițională evreiască conform căreia preoția levitică are valoare absolută, indicând că Sfânta Carte, înainte de a vorbi despre nașterea lui Levi, a descris trăsături ale feţei unui preot diferit şi superior. Prin urmare, putem spune că vorbirea despre preoția lui Melhisedec are ca scop să confirme că Domnul Isus Hristos a desființat și a desființat preoția evreiască atunci când S-a jertfit pentru viața lumii și mântuirea lor.

Scriitorul Epistolei către Evrei leagă statutul lui Hristos cu ceea ce a fost menționat în Vechiul Testament despre Melhisedec.Scriitorul dezvăluie că Cartea Genezei îl descrie pe Melhisedec într-un mod care îl face să semene cu Hristos glorificat. Textul Genezei nu menționează o descendență a lui Melhisedec, iar acest lucru este ciudat deoarece descendența era foarte importantă în Vechiul Testament, mai ales în domeniul preoției. Cartea Genezei nu menționează nașterea sau moartea lui Melhisedec și nici nu pune capăt vieții sale. Ea sugerează un preot care participă la veșnicia lui Dumnezeu și este preot pentru totdeauna, adică un preot care este în același timp Fiul lui Dumnezeu, așa cum se spune mai sus în textul extras din Epistola către Evrei. De aici mai putem spune că preoția evreiască nu este nemuritoare, spre deosebire de preoția veșnică după rânduiala lui Melhisedec.

Sfârșitul preoției evreiești duce inevitabil să vorbim despre sfârșitul instituțiilor care incubau această preoție. Scriitorul Epistolei către Evrei crede că vechea preoție este temporară și incompletă și, întrucât preoția, care este vârful instituțiilor Vechiului Testament, este trecătoare, aceste instituții devin și ele temporare și trebuie să dispară: „Pentru când preoția este transformată, legea trebuie transformată” (7:12). Astfel, porunca anterioară a fost abrogată din cauza slăbiciunii și lipsei de folos, Iisus, preot pentru totdeauna după rânduiala lui Melhisedec, este cel care garantează „cel mai bun legământ” (7:22). Scriitorul confirmă această idee bazată numai pe capacitatea lui Hristos de a „mântui pe cei care se apropie de Dumnezeu prin el, pentru că El trăiește întotdeauna pentru a mijloci pentru ei” (7:25). Prin urmare, a devenit inutil ca rabinii să ofere jertfe pentru ei înșiși și pentru păcatele poporului, întrucât Hristos S-a oferit pe Sine însuși O dată pentru totdeauna.

Iisus Marele Preot, prin urmare, exercită preoția deplină, care nu este legată de preoția rituală evreiască. Isus, ca om, nu se descinde numai din Avraam, ci din Adam, tatăl umanității, așa cum a afirmat Sfântul Luca în Evanghelia sa 3: 23-28. Prin urmare, preoția lui Isus este mai mare decât a fi limitată la o singură preoție. care a jucat un rol de-a lungul istoriei trecute. Preoții evrei erau slujitori ai unui legământ trecut, în timp ce Hristos era slujitorul noului legământ veșnic exprimat în „pâine și vin”, așa cum era în vremurile străvechi pe vremea lui Melhisedec (Geneza 14:18).

Ceea ce este, de asemenea, izbitor la subiectul lui Melchisedec este că, în ciuda faptului că nu aparținea poporului evreu și descendența sa din neamuri, el a ocupat o poziție înaltă în istoria mântuirii. Acest lucru se datorează religiozității sale profunde și cunoașterii de sine a lui Dumnezeu (în cuvintele lui Filon din Alexandria, filozoful evreu), prieteniei sale cu Avraam, legăturii cu David și reprezentării lui anterioare a lui Hristos. Prin urmare, Melhisedec este martor că planul lui Dumnezeu de mântuire se extinde asupra întregii rase umane și nu asupra unui popor ales cu excluderea tuturor celorlalte popoare. Melhisedec este dovada că Dumnezeu nu a folosit doar poporul lui Israel, ci și toate națiunile, pentru a ne conduce la Isus Hristos, singurul Mântuitor.

Din buletinul meu parohial 2005