Vreau să încep discursul meu de astăzi spunând că ceea ce a primit biserica de la apostoli este unul, dar mai târziu au intrat eforturi în el, așa că împărțirea nedorită a devenit inevitabilă. Am ales să vorbesc în această seară despre cinstirea Fecioarei Maria în biserică, decurgând din locul ei în credința noastră creștină. Primul lucru cu care este bine să începem este mărturia apostolilor în Sfânta Biblie, iar apoi trecem la examinarea acestei poziții în predarea apostolică trăită în biserică prin rugăciunile ei.
Textul Evangheliei:
(26) وفي الشَّهرِ السّادِسِ أُرْسِلَ جِبرائيلُ المَلاكُ مِنَ اللهِ إلى مدينَةٍ منَ الجَليلِ اسْمُها ناصِرَةُ، (27)إلى عذراءَ مَخْطوبَةٍ لِرَجُلٍ مِنْ بيتِ داوُدَ اسمُهُ يُوسُفُ. واسْمُ العْذراءِ مرْيَمُ. (28) فَدَخَلَ إليها المَلاكُ وقالَ سلامٌ لكِ أيَّتُها المُنْعَمُ علَيْها. الرَّبُّ معَكِ. مُبارَكَةٌ أنْتِ في النِّساءِ. (29)فلَمّا رأَتْهُ اضطَرَبَتْ مِنْ كَلامِهِ وفَكَّرَتْ ما عَسَى أنْ تَكونَ هذِهِ التَّحِيَّةُ.(30) فقالَ لها المَلاكُ لا تَخافي يا مَرْيَمُ لأَنَّكِ قدْ وَجَدْتِ نِعْمَةً عِندَ اللهِ. (31)وها أَنْتِ سَتَحْبَلينَ وتَلِدينَ ابناً وتُسَمّينَهُ يَسوعَ. (32)هذا يكونُ عَظيماً وابْنُ العَلِيِّ يُدْعَى ويُعْطيهِ الرَّبُّ الإِلَهُ كُرْسِيَّ داوُدَ أَبيهِ. (33)ويَمْلِكُ على بَيْتِ يَعقوبَ إلى الأبَدِ ولا يَكونُ لِمُلْكِهِ نِهايَةٌ.
(34) Atunci Maria a zis îngerului: „Cum se poate face aceasta, căci nu cunosc bărbat?” (35) Atunci îngerul i-a răspuns și i-a zis: Duhul Sfânt se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea și Sfântul care se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu. (36) Și iată, ruda ta Elisabeta a zămislit și ea un fiu la bătrânețe, și aceasta este luna a șasea pentru cea numită stearpă. (37) Pentru că nimic nu este imposibil la Dumnezeu. (38) Și Maria a spus: Iată, eu sunt roaba Domnului. Să mi se facă așa cum spui. Atunci îngerul a părăsit-o.
(39) Atunci Maria s-a sculat în acele zile și a mers în grabă în munți, în cetatea lui Iuda. (40) Și ea a intrat la Elisabeta. (41) Când Elisabeta a auzit salutul Mariei, pruncul a sărit în pântecele ei. Și Elisabeta a fost plină de Duhul Sfânt. (42) Și ea a strigat cu glas tare și a zis: Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău. (43)Cum pot obține aceasta, ca Maica Domnului meu să vină la mine? (44) Iată, când sunetul salutului tău a venit în urechile mele, pruncul din pântecele meu a sărit de bucurie. (45) Ferice de cea care a crezut că ceea ce i s-a spus de Domnul se va împlini.
(46) Atunci Maria a spus: „Sufletul meu îl mărește pe Domnul. (47) Și duhul meu se bucură de Dumnezeu, Mântuitorul meu. (48) Pentru că a privit la smerenia neamului său. Căci, de acum înainte, toate generațiile mă vor numi binecuvântat. (49) Căci Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine și sfânt este Numele Lui. (50) Și mila Lui se extinde din generație după generație asupra celor care se tem de El. (51) A arătat putere cu brațul. I-ai împrăștiat pe cei mândri în imaginația inimilor lor. (52) El a coborât pe cei puternici de pe tronurile lor și i-a înălțat pe cei smeriți. (53) El i-a saturat pe cei flămânzi cu lucruri bune și pe cei bogați i-a alungat în gol. (54) Israel l-a ajutat pe slujitorul său să arate milă. (55) Cum a vorbit părinţilor noştri, lui Avraam şi urmaşilor lui în veci. (56) Așa că Maria a stat cu ea vreo trei luni și apoi s-a întors la casa ei.
كما سمعتم، يأتي ملاك الله جبرائيل، من السماء، إلى الناصرة حيث كانت مريمُ مقيمةً مع رَجُلِها يوسف. ويصف الإنجيلي لوقا مريم أنها عذراء رغم إقامتها في بيت يوسف تأكيداً على عِفّتها، وتحضيراً لنا لِمَا سوف نسمع الملاك يقول. إذ يُبادرها قائلاً: Caire kecaritwmenh = Khaire kekharitomeni = إفرحي فرحاً أيتها المُنْعَمُ عليها، الرَّبُّ معَكِ. هذه هي تحية الملاك للعذراء، افرحي يا مَن قد نِلْتِ نِعَماً من الله. وافرحي لأن الرب معك. ولا يتكلّمُ الملاكُ هنا عن أن الرب سيكون معها في وقتٍ لاحقٍ، بل يقول عن حالةٍ حاضرةٍ وهي أن الربَّ معها الآن وهو معها منذ زمن. “الرَّبُّ معَكِ”. ولم يكتفِ بهذا القول، بل لم يستطع أن يضبط لسانه عن مديحها فقال لها: “مُبارَكَةٌ أنْتِ في النِّساءِ”. وذلك تعظيماً منه للقديسة مريم التي فاقت على كثيرين في طهارتها وقداستها فصارت مبارَكةً في النساء. ليس لأن غيرها من النساء لم يتقدّسن، بل لأنها فاقت في القداسة عليهِنَّ واستحقت أن تكون أُمّاً للخالق. من هنا فالبركة الآتية إليها في شخص ابنها يسوع ستجعلها “المباركة في النساء”، وليس “المباركة” فقط. وهنا نرى القديسة مريم تَحارُ من كلام الملاك وتضطرب، وهذا هو شعور كل القديسين الذي يبلغون القداسة بالتوبة ويخشون من المديح الذي يقدّمه الآخرون لهم خشية أن يُغَرِّر بهم الشرير فيفقدون نعمة التواضع. فرآها الملاكُ وقد رغبت في صَدِّ أذنيها عن سماع هذا الإطراء. فاستدرك نفسَه، لأنه يعرف شعور القديسين، وقال لها: “لا تَخافي يا مَرْيَمُ لأَنَّكِ قدْ وَجَدْتِ نِعْمَةً عِندَ اللهِ”. لا تخافي من كلامي، وإنما أنا أعجز عن ضبط لساني لمعرفتي بحالِكِ وما أنتِ عليه من قداسةٍ، وأنا آتٍ إليكِ بهذا الخبر: “وها أَنْتِ سَتَحْبَلينَ وتَلِدينَ ابناً وتُسَمّينَهُ يَسوعَ. هذا يكونُ عَظيماً وابْنُ العَلِيِّ يُدْعَى ويُعْطيهِ الرَّبُّ الإِلَهُ كُرْسِيَّ داوُدَ أَبيهِ. ويَمْلِكُ على بَيْتِ يَعقوبَ إلى الأبَدِ ولا يَكونُ لِمُلْكِهِ نِهايَةٌ”. هذا الخبر الذي أتى به الملاك ليس بسيطاً وهو عسر الفَهم، إذ يقول أنها 1) سوف تحبل، 2) ستلد ابناً. ثم يعطي صفات هذا الابن المولود منها: أوَّلُها أنّه سيكون عظيماً لأنه عظيمٌ، ويسمّيه الناس ابن العليّ، أي ابن الله، لأن أصله إلهيٌّ رغم أنه منظورٌ كإنسانٍ. فهو ابن الله، بمعنى أنه يحمل الجوهر الإلهيّ. ثم يُكمل في رسم عظمته على الناس فيصوِّر لها أنه سيملك على شعب الله، على المؤمنين. كما يقول المزمور: “أمّا الله فهو ملكنا قبل الدهور، صَنَعَ الخلاص في وسط الأرض” (مزامير 12:75). هكذا يصير الإيمان به أنه مَلِكٌ وإلهٌ فيملك على المؤمنين مُلكاً أبديّاً لا يزول، ليس له”نهاية”. هذا هو ملكوت المسيح. أمام هذا الكلام قامت مريم تختبر صحة رسالة الملاك ومصدرها. فقالت له: “كيف يكون هذا وأنا لست أعرف رجلاً؟”، أو بمعنى آخر: إن كنتَ رسول الله إليَّ، ألا يعلم الله ببتوليتي وأنني رغم إقامتي مع رجل فإنني لا أقيم معه علاقة جسدية، وأنا لا أعرف الرجال. فكيف سيكون حَبَلٌ مِن غير رجل؟ لأنه من المستحيل أن يُغّيِّرَ الله مقصد البتول مريم التي نذرت عذريتها، وهو الذي أعطى الناس ملء الحرية ويحترم حريتهم إلى أبعد الحدود. هنا أجابها الملاك، وهو يفهم ما تقول وكأنه يطمئنها، لأنه يعرف علاقتها بالله وعذريتها وحياتها المقدّسة وكل شيء، ويؤكد لها أن ما يقوله لا يعني أنّ الذي ستحبل به وتلده سيكون من إنسانٍ بل بالروح القدس لهذا قال: “الرُّوحُ القُدُسُ يَحِلُّ عَليكِ وقُوَّةُ العَلِيِّ تُظَلِّلُكِ”، أي أنا أتكلّم عن حَبَلٍ من غير رجلٍ، “فلِذلِكَ أيضاً القُدُّوسُ المَوْلودُ مِنْكِ يُدْعَى ابنَ اللهِ”. لأن الآتي ليدخل أحشاءك هو القدوس السماوي، والحبل ليس من إنسانٍ، لهذا “فالمَولودُ مِنْكِ يُدْعَى ابنَ اللهِ”.
El i-a dat dovada că el poartă mesajul lui de la Dumnezeu:
- Din cuvintele sale, concepția despre Duhul Sfânt i-a descoperit astfel persoana Duhului Sfânt pe care o cunoaște. De aici credința lui în El și acțiunea Lui, adică împărtășește credința ei în puterea și puterea Duhului Sfânt.
- Verișoara ei Elizabeth este acum însărcinată în șase luni, dovadă a capacității lui Dumnezeu de a schimba cursul naturii.
- Credința lui că nimic nu este imposibil la Dumnezeu.
Astfel, el a eliminat orice îndoială că ar putea fi ispititorul, ci mai degrabă confirmă în tot ceea ce spune că el este Mesagerul lui Dumnezeu. Maria, în schimb, a afirmat că și ea este slujitorul lui Dumnezeu și că se supune poruncilor Lui și nu cuvintelor altcuiva. De aceea ea a spus: „Iată, eu sunt robul Domnului.” Dacă cuvintele tale sunt de la Dumnezeu, atunci să fie voia lui Dumnezeu. „Mi se va face după cuvântul tău”, atâta timp cât Sfântul Dumnezeu nu-mi schimbă intenția și jurământul meu față de El.
Din aceste cuvinte este clar că îngerul Gavril nu a transmis singur solia într-un mod sec, ci mai degrabă a explicat, prin cuvintele de laudă pe care le-a rostit față de ea, ce înseamnă că ea „a găsit favoare înaintea lui Dumnezeu”. Dacă continuăm în Evanghelia după Luca și urmăm vizita Fecioarei Maria la Elisabeta, vom descoperi că salutul Mariei lui Elisabeta a avut efect, pe măsură ce fătul (Ioan Botezătorul) a sărit în pântecele Elisabetei și ea a fost umplută de Duhul Sfânt. . „Și ea a strigat cu glas tare” către Fecioară, adică a lăudat-o, zicând și declarând public: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău”. Ea o laudă și o numește „binecuvântată” cu Duhul Sfânt pentru că naște „Fiul Fericitului”.
Această binecuvântare pe care o aduce Preasfânta, Preasfânta Maria este rodul binecuvântat și este ceea ce face ca venirea Sfintei Maria la Elisabeta să fie o chestiune mare pe care Elisabeta nu o merita (cum privește ea problema), așa că se minunează și spune cu uimire: „De unde îmi iau această „mare onoare” pentru ca o mamă să vină la mine? „Doamne, la mine”? De fapt, Fiul lui Dumnezeu, care a fost făt în pântecele Mariei, o vizitează acum pe Elisabeta, iar Elisabeta, prin Duhul Sfânt, se adresează celei care a depășit femeile în sfințenie, așa că a meritat să aducă rodul binecuvântat.Ea este nedumerită. , cum a putut Preasfântul să se îngăduie să vină la bietul neam al lui Dumnezeu? Aici, Elisabeta vorbește în Duhul Sfânt și o numește pe Fecioară Născătoare de Dumnezeu, adică Maica Domnului, pentru că „Dumnezeu este Domnul și ni s-a arătat” (Psalmul 117:26-27).
Maria naște pe Fiul lui Dumnezeu.Ea este mama Fiului lui Dumnezeu, Maica Domnului, care L-a născut pe Dumnezeu în trup, deci Isus este Dumnezeu întrupat.
În aceste două evenimente există o laudă clară pentru Fecioara. Pe această laudă se întemeiază fiecare laudă spusă despre Maica Domnului în biserică.
Fiecare laudă a Fecioarei sau a oricăruia dintre sfinți este o proslăvire a lui Dumnezeu, care este „minunat în sfinții Săi”, adică care face minuni prin ei. „Tu ești mare, Doamne, și faptele tale sunt uimitoare și nici un cuvânt nu poate fi suficient pentru lauda minunilor Tale.”
Înțelegem lauda Îngerului lui Dumnezeu Gavriil către Fecioara Maria ca o slăvire a lui Dumnezeu, iar lauda Elisabetei de către Duhul Sfânt către Fecioara Maria ca pe o proslăvire a lui Dumnezeu, „care face pe sfinții Săi de pe pământ o minune. .” Cel în care a crezut Maria și de la el a obținut binecuvântare, adică binecuvântare și fericire. Pe acest fundal, înțelegem uralele femeii care, când a auzit cuvintele lui Iisus Hristos și s-a bucurat de cuvintele lui, și-a ridicat glasul în mijlocul mulțimii și i-a spus, adică i-a spus lui Hristos: „Ferice de pântecele care te-a născut și sânii la care ai alăptat” (Luca 11:27). Cât de fericită este cea care l-a născut pe acest sfânt care rostește cuvinte binecuvântate! Iisus i-a spus: „Maria este binecuvântată pentru că a ascultat de la început poruncile lui Dumnezeu, și din acest motiv a fost sfințită și a găsit favoare la Dumnezeu și a primit cinstea de a duce în pântecele ei pe Fiul Fericitului.” „Fericiți cei ce aud. Cuvântul lui Dumnezeu și păzește-l” (Luca 11:28). De aceea, cântăm în biserică în ziua nașterii Fecioarei: „Ascultă, fiică, și vezi, pleacă-ți urechea și uită de poporul tău și de casa tatălui tău, și împăratul va pofti bunătatea ta” (Psalmii 45:10). ).
Această ascultare de cuvântul divin l-a făcut pe Dumnezeu să se uite la ea și să-i dea o binecuvântare, așa că ea a spus despre ea însăși: „Sufletul meu mărește pe Domnul și duhul meu se bucură de Dumnezeu, Mântuitorul meu”. Pentru că s-a uitat la smerenia națiunii sale.” Ea Îl slăvește pe Dumnezeu și se bucură de mântuirea pe care El i-a propovăduit-o și prin ea oamenilor. El este Domnul ei, Mântuitorul ei și bucuria ei. Aceasta pentru că El îi iubește pe cei smeriți și îi înalță, în timp ce îi înjosește pe cei aroganți și îi dă jos. Dumnezeu îi înalță pe cei smeriți, în ochii noștri, pentru că El ne arată cât de mult sunt iubiți de El. Așa ne disciplinează și ne îndrumă să le imităm comportamentul. Din acest motiv, Maria este binecuvântată și binecuvântată. Ea mai spune: „Iată, de acum înainte toate generațiile mă vor numi binecuvântat”. Motivul este că Cel Atotputernic a făcut „lucruri mari” fecioarei, lucruri care au fost surprinzătoare pentru oameni: o fecioară a rămas însărcinată, a născut și a rămas fecioară! O minune urmează altei minuni și nu există nicio altă explicație decât aceea că Dumnezeu a creat-o, ca o indicație a prezenței Sale. Astfel, numele Său a arătat că El este sfânt. El a dezvăluit că mila Sa este asupra tuturor generațiilor față de cei care se tem de El.
Statutul Fecioarei înaintea Fiului și Domnului ei este atât de mare încât cererea ei nu va fi respinsă. Acest lucru apare clar în evenimentul nunții de la Cana, în Galileea (Ioan 2:1-11). Unde Fecioara îi arată lui Hristos, Atotștiutorul, că „nu au vin”, de parcă i-ar fi milă de starea lor și dorește pentru ei bucuria cerească și pământească. În acest fel, ea își dezvăluie și sfințenia pentru că dragostea ei provine din iubirea divină și nu caută pentru ea însăși, ci pentru ceilalți.
Hristos a vrut să clarifice și mai mult cinstea pe care o avea în fața Lui, așa că i-a spus: „Femeie, încă nu a venit ceasul meu”. Dacă cunoști puterea Mea, mila Mea și dragostea Mea pentru oamenii pe care am venit să aibă viață și să o am mai bine, atunci momentul în care încep să declar, să încep să apar public, rămâne treaba mea. Deși este treaba mea, împărtășiți dorința mea de a aduce bucurie în inimile oamenilor și de a îndepărta mizeria din ei. Acum declar că voința ta este una cu a mea. Fecioara a înțeles acest lucru și a răspuns: „Orice vă va spune, faceți” (Ioan 2:5). Dacă răspunsul lui Hristos a fost negativ, adică: Tu rămâi în treaba ta și ceea ce ai este treaba mea, adică nu te privește. Ar fi dezamăgit-o și s-ar fi întors. Dar tonul a fost sută la sută pozitiv, motiv pentru care ea a continuat: „Orice îți spune el, fă-o”. Este ca și cum ea ar spune: „Ascultați de Domnul Isus și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre și veți experimenta o altă bucurie de nedescris.” Aceasta este învățătura ei.
Sufletul ei este unit cu el și îl iubește, iar dragostea ei pentru Hristos a împărtășit-o cu Ioan Evanghelistul, cel mai tânăr dintre ucenici, pentru că în ciuda persecuției iudeilor și a răstignirii lui Hristos, el a rămas cu Fecioara Maria la cruce. . Atunci Isus i-a spus mamei sale: „Femeie, iată fiul tău”. Cel care mă iubește este fratele meu și tu ești mama lui. „Atunci s-a întors către ucenic și i-a zis: ‘Iată mama ta’” (Ioan 19:26-27). Acesta este cel care m-a născut și a iubit lumea și a devenit mamă pentru toți cei ce au crezut în mine și m-au iubit. „Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la a lui”. Relația dintre Ioan și Maria este una de dragoste pentru Isus. Relația fiecărui credincios cu Maria este o relație de iubire față de Isus. Ne îndreptăm către ea în vremuri de suferință pentru că știm că cererea ei nu va fi respinsă, ea fiind mijlocitoarea pentru lume. Deși Biserica Ortodoxă afirmă fără îndoială, ba chiar declară și propovăduiește, că singurul Mântuitor și singurul mijlocitor între Dumnezeu și oameni este Domnul Iisus Hristos, nu se teme să îndrepte cererea către Fecioara: „O, Preasfântă, Maică. lui Dumnezeu, mântuiește-ne.” Aceasta nu pentru că Maria posedă mântuirea și o acordă, mai degrabă este un dar divin, ci pentru că Maria, prin mijlocirea ei la Dumnezeu, Dumnezeu ne dă mântuirea prin rugăciunile și cererile ei.
Această mare cinstire a Fecioarei, „Născătoare de Dumnezeu”, „plină de har”, „veșnic fecioară”, „preasfântă”, „Maică a Luminii”, „Mireasă a lui Dumnezeu”, nu ne face să uităm și trebuie nu ne face să uităm, ceea ce însăși Fecioara a spus: „Iată, eu sunt roaba Domnului.” „Ea este roaba lui Dumnezeu. Chiar dacă l-a născut din punct de vedere fizic, ea rămâne slujitorul lui, rugându-l și implorându-l. O cinstim ca pe Maica Domnului, în cinste, nu în închinare. O cinstim foarte mult și îi cerem mijlocirea, dar nu îi oferim închinare. Măreția ei era în roadele pe care le-a adus lumii. Prin urmare, ea nu este hirotonită numai în Biserica Ortodoxă, ci este întotdeauna hirotonită în timp ce Îl poartă pe Isus în brațe: „Regina s-a ridicat la dreapta ta” (Psalmii 45:9). Această slavă și această binecuvântare au fost dobândite de Fecioară datorită maternității ei. Dar această slavă nu înseamnă deloc să-i dea atribute care nu pot fi spuse exclusiv despre nimeni altul decât Dumnezeu.
Acum ajung la concluzia a ceea ce vreau să spun. În ciuda prezenței acestor rădăcini unice ale credinței în viața Bisericii creștine timpurii, care sunt clare în Sfânta Biblie, din păcate, eforturile în credință au împiedicat-o să dea o singură rădăcină. Dacă aș lua problema cinstirii Fecioarei singur, fără a aborda alte chestiuni doctrinare, aș descoperi că onorarea Fecioarei de către latinii a depășit limitele acceptabile pentru ființele create. Dacă problema ar rămâne ignoranță în practicile oamenilor, am descrie-o ca o abatere în practicile ignorante, așa cum se întâmplă aici și peste tot. Dar ca ea să dobândească un statut juridic ca credință este un motiv de divizare. Abaterea de la predarea apostolică i-a determinat pe latini să considere nașterea din fecioară ca fiind fără urme de păcat originar. [Iată sensul doctrinei „Neprihănirii” publicată de Papa Pius al IX-lea într-o enciclică papală, la 8 decembrie 1854: Preasfânta Fecioară Maria a fost găsită, din primul moment al zămislirii sale, inviolabilă și liberă de toate păturile păcatului originar. Aceasta printr-un har și un privilegiu dăruit ei de către Dumnezeu Atotputernicul și datorită meritelor lui Isus Hristos, Mântuitorul neamului omenesc.] Conform acestei doctrine declarate, Fecioara se bucură de un privilegiu deosebit: este liberă de păcatul originar. din momentul conceperii ei de către părinții ei, Ioachim și Anna. Pentru ca Hristos să se întrupeze din ea și să devină o ființă umană perfectă, fără păcat.
Noi, ortodocșii, spunem laudă Fecioarei (versetul 23): „O, Născătoare de Dumnezeu, întrucât ești templu viu, toți te lăudăm, cântând pentru Cel născut din tine. Pentru că Domnul, care stăpânește universul în mâna Sa, a locuit în pântecele tău, te-a sfințit și te-a slăvit și i-a învățat pe toți să strige despre tine: Bucură-te, baldachin al lui Dumnezeu Cuvântul, Bucură-te, sfinte mai mare decât Sfântul Sfinte Bucură-te, chivot aurit cu Duhul, Bucură-te, comoara nesecată a vieții. Adică credem că Fecioara a fost curățită de păcat când Duhul Sfânt s-a pogorât asupra ei și puterea Celui Prea Înalt a umbrit-o. Dacă Fecioara s-ar putea bucura de rezultatele mântuirii înainte sau fără lucrarea de mântuire a lui Hristos, de ce alții nu se bucură de ea și de ce a murit Hristos sau s-a întrupat în primul rând?
ويأتي ظهور العذراء للقديسة برناديت في 25 آذار 1858، فيتَّخذ منه الغربيون حُجّة في أن قولهم في العذراء، أنه حُبلَ بها من غير دنس، أي بلا خطيئة، صحيحٌ. ولكن إذا تَمَعَنّا في الحادثة، وهي خمسة عشر ظهوراً للعذراء في لورد، لوجدنا أن العذراء تكلمت مَرّة واحدة وقالت:” أنا الحبل بلا دنس = Je suis l’immaculee conception = I am the immaculate conception.”
Aici trebuie să remarcăm că s-a spus la Sărbătoarea Bunei Vestiri, 25 martie 1858, care este sărbătoarea concepției Fecioarei despre Hristosul fără păcat. Așa înțelegem, în lumina Evangheliei și a supunerii corecte, că ea spune că eu, cel care l-am zămislit pe Cel care „n-am cunoscut păcatul și nu s-a găsit înșelăciune în gura lui” (1 Petru 2:22), a conceput Mielul fără cusur al lui Dumnezeu.
Această obiecție față de înțelegerea greșită a sintagmei „Fecioara de la Lourdes” nu rămâne limitată la ortodocși, dar o resping și mulți teologi occidentali, dintre care cel mai important este Toma d’Aquino în „Interpretarea Proverbelor” (I. III). d. 3, 9.1, 9.4, a.1) și în „Summa Theologiae” (III a, 9, 27), în ciuda acestui fapt, papisții au menținut o poziție diferită de prima credință a Bisericii.
Există o altă declarație declarată de Biserica Latino-Catolică la Conciliul Vatican II, și anume că Maria este o coremântuitoare. [Constituția dogmatică despre Biserică, capitolul opt, al treilea: Sfânta Fecioară și Biserica, paragraful 61 - Documentele sinodale ale Conciliului Vatican II în arabă, ediția a treia revizuită, 1989, p. 135] Răscumpărătorul este Isus, care și-a vărsat sânge în răscumpărare pentru noi, iar Conciliul Vatican II spune că ea este partener.În răscumpărare. Această afirmație este respinsă și de ortodocși, iar părintele Serj Bulgakov (1871-1944) a comentat că o putem descrie pe ea (Fecioara) ca „instrumentul și mijlocul mântuirii”, dar nu partener în mântuire [în Cuvântul Întrupat, capitolele doi și patru, traduse de Rizkallah Arman, Revista Al-Nour, nr. 6, 1948]. Părintele Matta Al-Meskeen spune în Fecioara Sfânta Maria [publicațiile Mănăstirii Sfântului Anba Makar, Wadi El-Natroun]: „Faptul că este Maica Domnului nu o califică în niciun fel să fie numită partener în procesul de mântuire și mântuire în orice privință, pentru că asta necesită cu siguranță o natură divină. În ceea ce privește natura Fecioarei Maria, ea este o umanitate care a rămas păstrată prin har, așteaptă mântuirea, mântuirea și învierea până în ziua Cincizecimii datorită credinței ei, rugăciunilor ei, pogorării Duhului Sfânt înfocat asupra ei și părtășia ei cu ucenicii în trup și sânge într-o stare de smerenie „ca slujitoare a Domnului”... Ea nu este o mântuitoare sau o mântuitoare, ci este răscumpărată și mântuită...”
Asemenea eforturi în credință fac decalajul de divizare din ce în ce mai mare. Nu există o dovadă mai clară în acest sens decât problema ridicată anul trecut de domnul Muhammad Al-Sammak în ziarul Al-Nahar, unde a relatat știri despre o propunere înaintată Pontifului Roman, de către unul dintre episcopii latini din America de Sud, de a ridica Fecioara Maria la statutul de ipostas. Maria devine a patra ipostază. Această propunere a fost însoțită de aprobarea scrisă din partea clerului și a poporului, pe care a adunat-o în 23 de volume. Domnul Muhammad Al-Sammak, membru al Comitetului de dialog islamo-creștin, a spus că musulmanii nu înțeleg de unde au obținut creștinii Trinitatea, așa că îi introduc într-o nouă trinitate. Care a fost reacția Vaticanului la propunere? Propunerea a fost înaintată unei comisii care a răspuns după trei zile, în timp ce lumea era încă în picioare, că propunerea a fost respinsă. Nu au făcut nimic cu propunerea. În timp ce acest episcop și cei care sunt de acord cu el în cuvintele sale ar fi trebuit să se prezinte în fața unei instanțe bisericești care să-i judece doctrina și să-l incrimineze pentru că el pune făptura în poziția Creatorului, așa că l-a dezbrăcat și l-a despărțit astfel încât învățătura lui. nu s-ar răspândi printre oameni. Vaticanul nu s-a pronunțat asupra validității acestei afirmații, de parcă ar spune că acceptarea ideii necesită pregătire, așa cum pregătirea a ajuns să accepte emanația Duhului Sfânt din Fiul și așa cum a venit pregătirea pentru a accepta Imaculata Concepție a Fecioara și, prin urmare, poate găsi acceptare mai târziu!
Astfel, vedeți că aceste probleme creează o distanță mare între cele două biserici și, în ciuda acestui fapt, acest secol a fost martorul încercărilor de a reduce decalajul și de a remedia ruptura. Las părintele Elias Khalifa să vorbească despre ele, indiferent dacă eforturile sunt de la un punct de vedere doctrinar sau dintr-un punct de vedere formal superficial, cum ar fi Paștele, de exemplu.
[Un discurs al părintelui Harith Ibrahim, pastor al Bisericii Ortodoxe Grecoase din Kuweit, în sala Bisericii Latine Sfintei Familii în fața unei audiențe a parohiei maronite. Livrată marți seara, 18 aprilie 2000]
Semne care au fost menționate anterior despre Fecioara Maria. Profeția lui Ezechiel în care spune:
” ثم أرجَعَني ( الرب ) إلى طريقِ بابِ المَقدِسِ الخارجيّ المتّجه نحو الشرق، وهو مُغلَق. فقال ليَ الرب: هذا الباب يكونُ مُغلَقاً، لا يُفْتَح، ولا يَدخُل منه إنسانٌ. لأن الربَّ إله إسرائيل دَخَلَ منه، فيكونُ مغلَقاً ” (حزقيال 1:44-2) أي يبقى هكذا، لا يَمَسُّه إنسانٌ لأنه للرب.
Iosif și-a dat seama și de secretul tufișului pe care l-a văzut Moise. El spune în Cartea Ieșirii:
” وأمّا موسى فكان يرعَى غَنَم يَثرون حميه، كاهن مديان. فساق الغنم إلى وراء البَرّية وجاء إلى جبل الله حوريب. وظهَرَ له ملاكُ الرب بلهيب نارٍ من وسط عُلّيقة. فنَظَرَ وإذا العلّيقة تتوَقَّدُ بالنّار والعلّيقةُ لم تكن تحتَرق. فقال موسى أَميلُ الآن لأَنْظُرَ هذا المنظَرَ العظيم: لماذا لم تَحترق العلّيقة؟ فلمّا رأى الربُّ أنه مال ليَنظُرَ ناداه اللهُ مِن وسط العلّيقة وقال: موسى، موسى. فقال: ها أنا ذا. فقال: لا تقترِب إلى ههنا. إخلَعْ نعلَيك من رجلَيك، لأن الموضِعَ الذي أنتَ واقفٌ عليه أرضٌ مقدّسة.” (خروج 1:3-5)
Iosif și-a dat seama de secretul tufișului, și-a dat seama că în Fecioară locuiește focul divinității, plinătatea divinității, toate acestea, s-au întrupat în pântecele Fecioarei. Scoate-ți încălțămintea, adică scoate-ți gândurile vechi, învechite, căci pământul pe care stai este pământ sfânt, căci Domnul a călcat-o. Fecioara este tronul lui Dumnezeu. Așa vine cinstea casei lui Dumnezeu și a tot ceea ce îi aparține lui Dumnezeu. Tot ceea ce este dedicat lui Dumnezeu devine onorat și foarte demn de către toți cei care cred și se închină.
Despre Revista Moștenirea Ortodoxă
