Sfântul Ignatie al Antiohiei: (Ignatius Theophorus, „purtătorul de Dumnezeu”).A fost contemporan cu Ignatie Evodius, iar ei poate să fi împărtășit conducerea Bisericii Antiohiei (creștini de origine evreiască, creștini de origine neamurină) în același timp. (1)Apoi, după martiriul lui Evotheus, a continuat să conducă singur cele două biserici.

Există o tradiție care spune că copilul care a venit în Evanghelia din Matei 18 este Sfântul Ignatie, dar Hrisostom nu susține această tradiție și confirmă că Ignatie nu L-a văzut pe Domnul. Savanții Bisericii îi plasează nașterea în anul 35 și că era în siguranță în Antiohia de mâna apostolilor și ucenicilor și și-a luat titlul de Teofor - purtător de Dumnezeu - pentru sine.

Biserica din Antiohia și Sfântul Ignatie: في عهد اغناطيوس بدأت الإمبراطورية الرومانية تلاحق المسيحيين و تضطهدهم، إذ أخذ الإيمان المسيحي ينتشر في رومة نفسها وهذا كان للرومان بمثابة خيانة الدولة، فدين الآباء بالنسبة لهم، ميثاق لا يجب فسخه. وهناك عامل أخر حرض الرومان على اضطهاد المسيحيين وهو الشكاوي اليهودية، إذ جعلتهم ينتبهوا إلى سرعة انتشار البشارة المسيحية في الإمبراطورية. وبالنسبة للظروف الداخلية في عهد اغناطيوس لم تكن أفضل حالاً إذ كان الاختلاف بين المؤمنين من اليهود والأممين ما يزال قائماً.

Politica lui de sponsorizare: Sfântul nu era interesat să explice doctrinele creștine (Sfânta Treime și unirea celor două naturi în Hristos), ci mai degrabă cea mai mare parte a interesului său a fost de a preda credința creștină, de a o păstra curată și de a unifica rândurile oamenilor din biserica sa - Antiohia - și el a fost primul care a folosit cuvântul „universitare” (catolic) pentru a se referi la biserică și a considerat-o colegială și nu prezidențială. El a organizat și biserica.În scrisoarea sa către Efeseni, el clarifică rândurile preoțești, și îl pune pe episcop șeful bisericii locale, spunând că el este Hristos, iar acolo unde este Hristos, acolo este biserica și apoi bătrânii. și făcându-i modele pentru credincioși, la fel cum apostolii sunt modele pentru credincioși, apoi diaconii și respectându-i ca respectând poruncile lui Dumnezeu, face nepopulară orice lucrare prezentată bisericii fără aprobarea episcopului, așa că nu trebuie făcută singură și face din jertfa divină un sacrament practicat numai de episcop și de cei autorizați de episcop.

Judecata asupra sfântului: Nero stabilise o lege care îi considera haiduc pe toți cei care mărturiseau creștinismul. Acesta a fost urmat de Vespasianus, Titus și Domițianus. În anul 99, împăratul Traianus a aprobat Legea lui Nero și a ordonat punerea ei în aplicare.Legea i s-a explicat lui Pliniu, domnitorul Bitiniei, că oricine se declara creștin va fi executat dacă nu renunță la credința sa. Printre cei care au fost martirizați ca urmare a acestei legi s-au numărat și Sfântul Clement, al treilea episcop al Romei după Apostolul Petru în anul 100, și Simon, episcopul Ierusalimului în anul 107. Această lege poate fi cea care a dus la martiriul lui Ignatie Teofor.

Potrivit tradiției, domnitorul roman l-a acuzat pe Ignatie că nu ascultă ordinele sale ca un diavol și că ispitește oamenii să-și distrugă sufletele (prevăduind pe Hristos). Sfântul i-a răspuns că zeii romani sunt demoni și se temeau de copiii lui Dumnezeu și că există un singur Dumnezeu. Guvernatorul i-a spus: Te referi la Hristos pe care Pilat l-a atârnat pe cruce? Sfântul i-a răspuns: Trebuie spus că Iisus, care a atârnat păcatul și făcătorul lui pe cruce, a dat celor care îl poartă în inimile lor autoritate de a zdrobi iadul și puterea lui. Guvernatorul i-a zis: Deci, îl porți pe Isus în pântecele tău? Ignatie a spus: Nu există nicio îndoială, pentru că s-a spus: „Voi veni printre ei și voi umbla cu ei”. Domnitorul nu a avut de ales decât să-și dea ordinul la 6 ianuarie 107, să-l încătușeze pe Ignatie și să-l trimită la Roma pentru a fi aruncat la fiare în fața poporului. Aici sfântul a exclamat, zicând: Îți mulțumesc, Doamne, pentru că mi-ai dat iubirea ta deplină și m-ai cinstit cu îngrădirile cu care l-ai cinstit pe Pavel. Apoi s-a rugat pentru biserică, i-a încredințat-o și s-a predat poliției.

Mesajele lui: فانطلق مقيداً بالأغلال ومعه الشهيديّن روفوس وزورسيموس اللذين شملهما الحكم. وفي أثناء سفره من أنطاكية إلى رومة كتب سبعة رسائل إلى الكنائس التي مرَّ بها. التي كانت تشجع على تحمل المحن ومصائب الدهر. ووصلت لنا في ثلاث مجموعات: القصيرة والطويلة والمختصرة. والقصيرة هي الأصلية، وقد حفظت لنا مخطوطة يونانية (القرن الثاني) هذه الرسائل ولا تشمتمل على الرسالة إلى الرومانيين، وأقدم نص يحفظ لنا هذه الرسالة يعود للقرن العاشر. وفي القرن الرابع قام من عُني بها وحرفها فأضاف إليها وجعلها مجموعات تشمل ثلاثة عشر رسالة بدلاً من سبع. فجاء بها علاوةً على الرسائل إلى كنائس: أفسس ومغنيسية وترّلة ورومية وفيلدلفية وأزمير وبوليكاربوس رسائل إلى أنطاكية وطرسوس وفيلبي وهيرون ومريم الكبسولة ورسالة هذه الأخيرة إلى أغناطيوس. وظلت هذه الرسائل موضوع جدل بين علماء الكتاب المقدس والإنجيليين. فقال البعض أنها مزورة، والبعض الآخر صحيحة. ثم جاء Lightfool و Haranck وZahn وFunk ووفّقوا باثبات صحتها بالأدلة الداخلية والخارجية وسكت جميع القائلين بتزويرها. وأصبحت هذه الرسائل من أفضل ما تبقى من آثار الآباء الأولين.

L-au citat: Sfântul a ajuns în capitala imperiului. Era data sărbătorilor romane de închidere. Romanii au coborât la Colosseumul Flavianus pentru a sărbători victoriile lui Trianus și pentru a asista la luptele sângeroase dintre familii, criminali și fiare feroce. Cei doi tovarăși ai sfântului au fost martirizați în acest amfiteatru pe 18 decembrie. În a douăzecea, sfântul purtător de Dumnezeu a fost dezbrăcat de haine și aruncat fiarelor, care i-au sfâșiat trupul curat și l-au devorat. Din trupul lui au rămas doar oasele, așa că credincioșii le-au strâns și le-au trimis la Antiohia. Așa că a fost îngropată în afara zidului. Apoi a fost transferat în zilele lui Teodosie cel Tânăr în rămășițele bisericii care era Templul Fortunei din inima Antiohiei, iar biserica a fost numită după el în memoria lui. Sărbătoarea lui: S-a relatat că credincioșii Romei, după ce au asistat la moartea lui glorioasă, au stat toată noaptea trează rugându-se Domnului să le întărească slăbiciunea.Atunci martirul le-a apărut sub forma unui luptător care a ieșit învingător din luptă. , iar inimile lor s-au umplut de bucurie.Fraţii din Antiohia au desemnat ziua martiriului său drept sărbătoare pentru care biserica îl prăznuieşte. Biserica Ortodoxă încă îl prăznuiește în această zi. Cât despre Biserica Catolică, aceasta a mutat sărbătoarea la 1 februarie. Poate pentru a combina ziua martiriului său cu ziua în care rămășițele sale au fost transferate.

Din spusele Sfântului Ignatie:

Asigurarea mântuirii prin Isus Hristos
يركز القديس اغناطيوس على الخلاص بيسوع المسيح الاله التام والانسان التام. “.. اله متجسد وفي الموت حياة حقيقية ولد من العذراء ومن الله..” (افسس7: 2). و يقول في مطلع رسالته الى اهل ازمير: “أمجد يسوع المسيح الذي جعلكم حكماء. لقد أدركت انكم قد بُنيتم بايمان لا يتزعزع كأنكم مسمَّرون على صليب يسوع المسيح بالجسد والروح وثابتون بقوة في المحبة بدم المسيح الذي هو حقيقة “من نسل داود بالجسد”، وولد حقيقة من العذراء واعتمد من يوحنا “لتتم به كل عدالة”، وسُمِّر من اجلنا على عهد بيلاطس البنطي وهيرودس رئيس الربع، وبثمرة صليبه وآلامه المقدسة وجدنا الحياة، وبقيامته “رفع رايته” فوق العصور ليجمع قديسيه ومؤمنيه في اليهودية وفي الامم في جسد واحد في كنيسته”. وقال ايضا “تحمَّلَ كل هذا من اجلنا ومن اجل خلاصنا. تألم حقا وقام حقا بقدرته. انه لم يتألم ظاهريا كما يقول بعض الجاحدين” (ازمير 2).

ويؤكد في رسالته عينها: “اني أؤمن واعتقد أن المسيح بعد القيامة كان بالجسد. ألم يخاطب بطرس ومن معه قائلا “جسُّوني والمسوني وانظروا اني لستُ روحا بدون جسد”؟ لقد لمسوه فآمنوا فورا واتحدوا بجسده وروحه، لذلك احتقروا الموت وانتصروا عليه” (ازمير 3: 1-2).

Sacramentul mulțumirii și al bisericii
“اياكم والاشتراك بغير سر الشكر الواحد لأنه لا يوجد غير جسد واحد لربنا يسوع المسيح وكأس واحدة توحِّدنا بدمه ومذبح واحد، كما يوجد اسقف واحد مع متقدمين والشمامسة رفقتي في الخدمة، وهكذا كل ما تفلونه تفعلونه حسب الله” (فيلادلفيا 4). “فإذا كنتم جميعكم تجتمعون كواحد… تكسرون الخبزة الواحدة التي هي دواء للخلود، تقدمة مُعدّة لتحفظنا من الموت وتؤمن لنا الحياة الدائمة في المسيح” ( أفسس 20: 2).

„Oricine se va îndepărta de altar va fi lipsit de pâinea lui Dumnezeu” (Efeseni 5:2). "Cine se abține de la a merge la biserică este arogant și se retrage din părtășie. Este scris: „Dumnezeu se opune celor mândri” (Matei 18:20). Să ne ferim, așadar, de rezistența episcopului, dacă vrem să ne menținem ascultarea de Dumnezeu" (Efeseni 5:3). „Încercați să vă intensificați întâlnirile pentru a oferi mulțumiri și glorie lui Dumnezeu, pentru că puterile lui Satana se vor diminua și puterea lui se va dizolva înainte de acordul credinței voastre” (Efeseni 13).

Episcop
„Acolo unde este episcopul trebuie să fie parohia, precum acolo unde este Hristos, trebuie să fie Biserica universală” (Psalmul 8:2).

La începutul fiecărei scrisori, el vorbește despre episcopul orașului și despre oameni, despre episcopul Filadelfiei: „Știu că acest episcop „n-a primit slujba turmei, nici de la el, nici de la oameni” (Galateni 1:1), nici pentru dragostea slavei deșartă, ci pentru dragostea față de Dumnezeu Tatăl și Iisus Hristos. Am fost captivați de blândețea lui.Tăcerea lui poate face mult mai mult decât discursuri pretențioase...Firea lui calmă, care nu cunoaște furia, mă face să știu că virtutea gândirii sale este deplină și că trăiește cu toată blândețea Dumnezeu cel viu” (Filadelfia 1:1).

Episcopul Îl reprezintă pe Hristos în biserică și are ascultarea credincioșilor, chiar dacă este tânăr, pentru că cine nu este de acord cu părerea episcopului se ferește de căderea în erezie. El spune: „Nimeni dintre voi să nu facă nimic legat de biserică fără voia episcopului” (Psalmul 8:1). „Trebuie să fiţi de aceeaşi părere cu episcopul vostru” (Efeseni 4:1). „Te invidiez pentru legătura ta permanentă cu episcopul tău, așa cum Biserica este legată de Hristos și Hristos Isus de Tatăl, toți în deplină unitate” (Efeseni 6:1).

Episcopul supraveghează administrarea tuturor sacramentelor bisericești: „Fără episcop, nici botezul, nici sărbătoarea iubirii nu sunt îngăduite” (Psalmul 8:2). „Bărbații și femeile care se căsătoresc trebuie să aibă uniunea lor sub autoritatea episcopului, pentru ca căsătoria să fie după Domnul și nu după dorință” (Policarp 5:2).

Sfântul Ignatie sfătuiește fiecare episcop: „Îndreptățește-ți eminenta prin marea ta activitate, fizică și spirituală, și fii atent la unitatea care transcende toate lucrurile bune. Suportă-le pe toți, așa cum Domnul te suportă pe tine și purtați-i cu dragoste, așa cum o faceți voi. Petrece-ți timpul în rugăciuni constante. Măriți-vă înțelepciunea mai înțelept și rămâneți treaz cu un spirit care nu cunoaște somnul. El s-a adresat fiecăruia în parte, ca să imite moravurile lui Dumnezeu” (Policarp 1:2-3).

Și despre creștin în viața și opera sa
„Creștinul nu se stăpânește și nu este stăpânul lui. Timpul Lui este al lui Dumnezeu și lucrează numai pentru El” (Policarp 7:3). „Este mai bine să taci și să fii decât să vorbești și să nu fii.” „Este bine pentru om să învețe; mai frumos este pentru el să facă ceea ce învață” (Efeseni 15:1). „Dacă taci, nu vei contribui la o lucrare mai bună decât această lucrare” (Romani 2:1). „Fiți creștini, nu în nume, ci în realitate” (Magnesia 4). „Nu vă cer să căutați aprobarea oamenilor, ci aprobarea lui Dumnezeu” (Romani 2:1). „Nu puneți pe Hristos pe buzele voastre și lumea în inimile voastre” (Romani 1:7). „Dacă ești dispus să faci binele, Dumnezeu este gata să te ajute” (Ismir 11:3). „Fiți îndelung răbdători și blânzi unii cu alții, cu blândețea lui Dumnezeu față de voi” (Policarp 6:2).

“اعتبروا من يحمل فكرة مخالفة لنعمة يسوع المسيح التي حَلّت علينا مضاداً لفكر الله. مثل هذا لا يهتم لا بالمحبة ولا بالارملة، لا بالفقير ولا بالمضطهَدين، لا بالاسرى ولا بالمعتقين، لا بالجائع ولا بالعطشان. يبتعد عن الصلاة وسر الشكر حتى لا يقرّ بأن سر الشكر هو جسد مخلصنا يسوع المسيح، الجسد الذي تألم من اجل خطايانا والذي اقامه الله الآب بصلاحه. أولئك الذين يرفضون عطية الله يموتون في مجادلاتهم. الافضل لهم ان يطبّقوا ناموس المحبة ليكون لهم مجال في القيامة. احترزوا من هؤلاء البشر ولا تتكلموا عنهم لا في مجالسكم الخاصّة ولا في المجالس العامّة. تعلقوا بالانبياء وعلى الاخص بالانجيل الذي أرانا الآلام كاملة والقيامة محقَّقة. اهربوا من الشقاقات لانها رأس الشرور” ( إزمير 6: 2 و7: 1-2).

د. أسد رستم
نقلاً عن: كنيسة مدينة الله أنطاكية العظمى

(1) لقد سام القديس بطرس خلفاً له على كرسي أنطاكية القديس افوذيوس ولكن للأسف ليس لدينا ما يجعلنا نخوض في البحث بتاريخ أول خليفة للرسول بطرس ولكن هناك تقليد يقول أنه قد نال إكليل الشهادة في عهد نيرون…