Postul, în sensul său exclusiv, se încheie în vinerea următoare celei de-a cincea duminică a Postului Mare, când se încheie perioada de patruzeci de zile. Perioada Patimilor se întinde de la sfârșitul acestui post până la Înviere, Sâmbăta Mare, și include astfel sâmbăta următoare celei de-a cincea Duminici a Postului Mare, numită (Sâmbăta lui Lazăr) și primele șase zile din Săptămâna Mare și Sfântă.
Sâmbăta lui Lazăr ocupă un loc cu totul special în anul liturgic. Se încadrează în afara zilelor Postului Mare, precum și în afara zilelor dureroase ale Săptămânii Mari, care se întinde de luni până vineri. Această sâmbătă, împreună cu Duminica Floriilor care urmează, constituie o introducere plină de bucurie în Zilele Sfinte. Locația geografică o aduce și cu Duminica Floriilor, deoarece Betania este atât locul învierii lui Lazăr, cât și punctul de plecare al lui Isus la înălțarea sa la Ierusalim. (21). În această sâmbătă, comemoram evenimentul Învierii lui Lazăr, un eveniment plin de sens, după cum vom vedea. Este legat în mod misterios de învierea lui Hristos însuși și, pentru ea, joacă rolul unei profeții împlinite. Putem spune că Lazăr ni se înfățișează în pragul sărbătorilor pascale ca un premergător al lui Iisus Hristos care a biruit moartea, așa cum a făcut-o Ioan Botezătorul, în ajunul Bobotezei, așa cum s-a arătat ca un înaintemergător al lui Hristos care este programat să apară la botez. Pe lângă sensul de bază al învierii lui Lazăr, există aspecte secundare care pot fi considerate ca un subiect util pentru contemplare.
Solia recitată în Sfânta Liturghie (Evrei 12:28-13:8) nu are nimic de-a face cu învierea lui Lazăr, ci unul dintre versetele lui: (Adu-ți aminte de prizonieri ca și cum ai fi robi cu ei și de cei care sunt chinuiți de atunci). și tu ești în trup) poate fi considerat aplicabil compasiunii lui Isus pentru Lazăr. Mesajul include diverse porunci morale: continuarea iubirii frățești, găzduirea străinilor, nu profanarea căsătoriei și ascultarea de superiori. Cine consideră că aceste recomandări morale rămân importante, în ciuda unei oarecare naivitate și simplitate, trebuie să citească cu atenție cele trei versete (care constituie cadrul general al acestuia, primul la începutul textului, al doilea la mijlocul acestuia și al treilea la sfârșitul acestuia: (Dumnezeul nostru este un foc mistuitor), (pentru că El a spus: Nu. Te voi dezamăgi și nu te voi neglija. (Iisus Hristos este același ieri, azi și în veci), pentru că cele mai înalte adevăruri spirituale sunt inseparabile de cerinţele practice simple care reiese în mod necesar din ele.
Evanghelia (Ioan 11:1-45) relatează incidentul învierii lui Lazăr (22). Imnurile magiei ne oferă interpretarea Bisericii despre această înviere astfel: (Tu ai mers înainte, Mântuitorul meu, și ai realizat învierea ta glorioasă când l-ai eliberat pe Lazăr din Iad...). Acesta este sensul principal al Învierii lui Lazăr: este, conform Cântării, o împlinire prealabilă a Învierii lui Hristos și un test preliminar al capacității lui Hristos de a muri. (Hristoase, l-ai înviat pe Lazăr din iad... și înainte de moartea ta, ai zguduit puterea morții...). Atunci Biserica leagă această biruință a lui Hristos asupra morții cu intrarea sa ceremonială în Ierusalim, pe care o vom celebra mâine: (O, moarte, Hristos te-a închis acum prin Lazăr, deci unde este biruința ta, Iadul? Iată, plânsul Betaniei? s-a întors și este o povară pentru voi Și noi toți oferim lui Hristos ramurile biruinței și ale biruinței). Și de asemenea: (De aceea, ca niște copii, purtăm semnele biruinței și biruinței, strigând către tine, biruitorul morții: Osana în cei de sus, binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului!).
Învierea lui Lazăr anunță și învierea morților, care este rezultatul învierii lui Isus: (Hristoase, când l-ai înviat pe Lazăr din morți, ai realizat învierea generală), (L-ai înviat, Dătătorule de viață). , confirmând astfel învierea lumii...), (prin prietenul tău ai prevestit eliberarea oamenilor de corupție). Sâmbăta lui Lazăr este, într-un fel, o sărbătoare pentru toți morții, deoarece ne oferă ocazia de a afirma și de a clarifica credința noastră în înviere. În cuvintele sale adresate Martei, Domnul ne avertizează asupra unei învățături foarte importante legate de morți: Iisus i-a spus Martei: (Fratele tău va învia, iar Marta i-a spus: „Știu că va învia în învierea din ziua aceea. ziua trecută.” Și Isus i-a spus: „Eu sunt învierea”. Credința Martei era greșită din două puncte de vedere: ea vorbea despre o înviere care avea să aibă loc doar în viitor și nu înțelegea această înviere decât în raport cu un fel de lege generală. Dar Isus confirmă că învierea este un eveniment prezent de acum înainte pentru că este învierea și viața. Cei care au adormit trăiesc în Hristos și în El. Viețile lor sunt conectate și revelate în prezența personală a lui Isus. Dacă vrem să ne conectăm spiritual cu unul dintre cei dragi căzuți, nu căutăm să-l reînvie în imaginația noastră, ci mai degrabă trebuie să ne conectăm direct cu Isus și acolo, în Isus, îl găsim.
Învierea lui Lazăr constituie, de asemenea, o ilustrare minunată a doctrinei în persoana lui Hristos, deoarece arată modul în care firea divină și cea umană sunt unite în persoana lui Isus fără a se contopi: (O Hristoase... ai venit la mormântul lui Lazăr). , confirmându-ne firea ta...). Astfel găsim persoana din Isus afectată și plângând din cauza morții prietenului său: (Și Isus a plâns. Atunci iudeii au spus: Uite cum l-a iubit!). Dar, pe de altă parte, Îl vedem pe Dumnezeu în Isus poruncând moartea cu autoritate: (Și a strigat cu glas tare: Lazăr, vino afară! Și mortul a ieșit...). Imnul spune: (Mântuitorule, prin gândurile tale, lacrimile tale și vorbirea ta, ai demonstrat acțiunea umanității tale, iar prin ridicarea lui Lazăr, ai demonstrat acțiunea divinității tale). (*)
În sfârşit, învierea lui Lazăr îl încurajează pe păcătos să nădăjduiască că, chiar dacă a murit duhovnicesc, va trăi din nou: (Te implor, iubitorule de oameni, să mă învii pe mine, care sunt mort în patimi...). Această înviere spirituală ni se pare adesea la fel de imposibilă ca și învierea lui Lazăr: (...Domnul meu, s-a împuțit pentru că de patru zile este mort...). Dar orice este posibil pentru Isus: aducerea înapoi pe păcătosul cu inima împietrită, precum și înviarea morților: (Atunci Isus a spus: Luați piatra...).
Asta aflăm dacă mergem sâmbăta aceasta la Betania, pentru a vizita mormântul lui Lazăr. Nu vrem să-l vedem pe Lazăr, ci mai degrabă vrem să-l întâlnim pe Isus și să începem această săptămână minunată cu el. Ne sună și ne așteaptă. Marta și-a chemat în ascuns sora, spunând: „Stăpânul a venit și te cheamă”. Cât despre Mary (când a auzit, s-a ridicat repede și s-a dus la el). Profesorul mă sună. Vrea să-l părăsesc în zilele suferinței lui. Vrea să mi se dezvăluie în acele zile – și s-ar putea să duc – într-un mod nou și sublim. Iată-mă, profesor!
(21) În secolul al IV-lea, sărbătorile Săptămânii Mare la Ierusalim au început sâmbătă, în ajunul Duminicii Floriilor, cu o slujbă rituală ținută în biserica numită Lazarium din Betania.
(22) Despre Lazăr nu știm mai multe decât ceea ce găsim în Evanghelie, adică că era fratele Martei și Mariei din Betania și era prieten cu Isus, care l-a înviat din morți. Mai târziu, miturile legate de Lazăr au abundat, inclusiv că el și surorile lui au fost așezați de evrei într-o barcă fără pânze, proiectil sau cârmă, dar au ajuns în mod miraculos în sudul Franței, unde Lazăr a predicat întregii regiuni și a devenit primul episcop al orașului Marsilia. Acest mit poate să fi apărut ca urmare a faptului că unul dintre episcopii orașului Aix, care a fost hirotonit la Marsilia în secolul al V-lea, a petrecut ceva timp în Palestina și a purtat numele Lazăr.
(*) Nu este permisă scoaterea cuvintelor din context și intenție. Scriitorul explică aici că Iisus Hristos, slavă Lui, și-a demonstrat umanitatea și divinitatea în acest eveniment, plângând ca om și ridicându-l pe Lazăr ca zeu. El nu a acționat ca două persoane, ci mai degrabă a dezvăluit realitatea celor două naturi într-o singură persoană. Hristos, Căruia să fie slava, nu este o ființă umană în care S-a arătat Dumnezeu. Mai degrabă, el este Dumnezeu întrupat... rețeaua